DNA: Preşedintele Consiliului Judeţean, urmărit penal

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit unui comunicat pe care îl publică integral în rândurile de mai jos.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus urmărirea penală față de suspecții: 

POPA MARICEL, la data faptelor și în prezent președinte al Consiliului Județean (C.J.) Iași, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

ACHIȚEI DANIEL-IOAN, la data faptelor director al Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (D.J.A.D.P.) Iași și consilier personal al președintelui C.J. Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 fapte), 
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 

ECHIMOV ION, administrator al S.C. Eky Sam S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

S.C. EKY SAM S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Din ordonanțele întocmite de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia: 

În perioada 2016-2017, suspectul Popa Maricel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, beneficiind de ajutorul suspectului Achiței Daniel-Ioan, a încălcat prevederile legale privind desfășurarea activităților de investiții și reabilitare a infrastructurii județene, în sensul că, direct sau prin intermediar, a sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreținerea drumurilor județene.
Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreținere ce se efectuau pe drumul județean 248 A (Iași –Voinești – Țibănești), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică.

În plus, procedând în aceeași manieră, suspectul Popa Maricel a determinat excluderea unei societăți din cadrul asocierilor de firme care au câștigat două din contractele amintite mai sus și înlocuirea acesteia cu una “agreată”.
Într-unul dintre cazuri, ca urmare a conduitei infracționale a suspectului Popa Maricel a fost produs un prejudiciu firmei respective în sumă de 717.898 lei. 
În celălalt caz, beneficiind de ajutorul acordat de suspectul Achiței Daniel-Ioan, activitatea de dezăpezire a drumurilor județene pentru perioada 1 ianuarie – 15 martie 2017 a fost retrasă din sarcina aceleiași firme și preluată în mare parte de către SC Eky Sam SRL. Prin acest demers a fost creat folos patrimonial necuvenit către S.C Eky Sam S.RL în valoare de 1.127.563 lei.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

AGERPRES