Popescu, Rompan: „Preţul pâinii este dictat de regulile pieţei”

Preţul pâinii nu ar trebui nici să scadă, nici să crească în perioada următoare, fiind dictat oricum de regulile pieţei, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie - Rompan, Aurel Popescu.

"Din punctul meu de vedere, preţul pâinii nu ar trebui nici să scadă, nici să crească în perioada care urmează, însă piaţa este cea care dictează nivelul la care acest produs ajunge să fie achiziţionat. Este adevărat că preţul grâului nu mai e de 12.000 lei vechi pe kilogram, ca anul trecut, ci a scăzut până la circa 8.500 lei vechi la poarta unităţilor de morărit, însă există numeroşi factori care îngreunează foarte mult balanţa costurilor de producţie. În primul rând, în intervalul octombrie 2010 – iunie 2011 foarte mulţi brutari au mers în pierdere, din cauza faptului că grâul a fost cumpărat cu un preţ foarte mare, iar piaţa nu a permis decât o creştere cu maximum 15 la sută a preţului pâinii. În al doilea rând, a crescut preţul gazelor şi al energiei electrice, ceea ce contribuie semnificativ la creşterea cheltuielilor de producţie a pâinii", a declarat Aurel Popescu.

Preşedintele ROMPAN a comentat, cu această ocazie, afirmaţiile făcute vineri, într-o conferinţă de presă, de deputatul PDL Alecu Valeriu. Potrivit acestuia, "în viitoarele şase luni preţul pâinii va rămâne neschimbat", dar "după modul în care a fost fundamentat, are rezerve să şi scadă’. Referitor la opinia exprimată de deputatul PDL, preşedintele ROMPAN a ţinut să sublinieze că ‘toţi se pricep la fotbal şi la preţul pâinii. Nu putem însă vorbi de lucruri care se vor întâmpla peste şase luni, cu atât mai puţin în condiţiile în care piaţa este cea care dictează preţul pâinii".
SURSA: Agerpres