În lume, în Europa şi chiar în partea noastră de hartă, 2013 este socotit un an important pentru  pentru schimbările fundamentale din sectorul energetic în următoarele decenii. Ne aflăm în “epoca de aur a gazului” şi este clar că piaţa de gaz se va schimba odată cu exportul gazului de şist american, australian, polonez către ţări din Europa. Conducta North Stream trece pe deasupra noastră şi a polonezilor, conductă South Stream pe sub noi. Nabucco West – care ar trece şi pe la noi -este încă departe de a fi operaţională. România are – pe lânga resursele pe care le foloseşte deja – două mari oportunităţi: gazele de şist şi pe cele recent descoperite în Marea Neagră. Acest lucru este cunoscut şi recunoscut de către autorităţile noastre care susţin aceste programe şi bine fac pentru că ele sunt în beneficiul exclusiv al României, adică al românilor, pentru că surse alternative de gaz la importurile scumpe de acum nu fac decât să scadă factura cetăţeanului, odată ce se vor materializa. Acest raţionament nu este unul teoretic, ci este dovedit de reducerea preţului la gaze în SUA cu 30% datorate exclusiv exploatării gazelor de şist. În plus, atât în Polonia cât şi în SUA existenţa operatorilor de gaz de şist au creat sute de mii de locuri de muncă reale şi permanente şi au contribuit la scăderea şomajului în aceste ţări. Inclusiv Rusia are un program de exploatare a gazelor de şist iar în Romania aceste tehnologii sunt folosite de treizeci de ani. În Marea Britanie şi Germania aceste programe au început deja. Toate aceste ţări mari caută alternative mai ieftine pentru gaz.Deşi cele de mai sus pot părea argumente de bun simţ, la noi la Bârlad această logică nu prinde la preoţime. Prinde însă îndemnul preotesc împotriva capitaliştilor care “nu ne lasă să gândim” după cum se exprimă unul dintre oponenţi. Este Bârladul o zonă atât de prospera încât să nu aibă nevoie de industrie, cu un şomaj mic şi cu perspective de creştere economică? Au ei, locuitorii, un nivel de trai atât de ridicat încât să nu vadă decât pericole şi Anticrişti acolo unde ar putea vedea locuri de muncă, venituri suplimentare la primării din care să se rezolve şi problemele lor? Cifrele şi declaraţiile de pe site-ul primăriei indică chiar contrariul. Iată ce spun oficialităţile: “Piaţa muncii a suferit schimbări puternice în ultimul deceniu. În prezent municipiul Bârlad este puternic afectat de şomaj şi de lipsa locurilor de muncă. Şomerii reprezintă circa 10% (4.480 şomeri), iar persoanele neincluse în nici o formă de plată circa 50% (23.000 persoane) din populaţia activă a municipiului (44.700 persoane). Industria a determinat diminuarea ofertei de muncă prin privatizare, retehnologizare şi restructurare. În prezent, în municipiul Bârlad se constată un procent mare de disponibilizări cu meserii care nu se mai găsesc pe piaţa muncii (forjor, sudor, lăcătuş mecanic, strungar)”. Adică şomajul este foarte mare şi meseriile în pericol sunt chiar cele cerute de o industrie extractivă. Adică autorităţile sunt preocupate de acest fenomen îngrijorător şi caută soluţii altfel nu văd de ce ar fi acordat aviz de mediu pentru exploatarea gazelor de şist de acolo. Nu şi unii preoţi. Este foarte posibil ca în comunităţile pe care le păstoresc oamenii să o ducă foarte bine şi să nu fie dintre cei 50% care nu au un loc de muncă. Este posibil ca mesajele lor înverşunate împotriva acestui proiect să vină din dorinţa de a apăra comunităţi bogate care fac agricultura exclusiv biologică pe care o vând în cantităţi şi cu preţuri mari la export. Sau apără comunităţi bine industrializate în care toată lumea are de muncă şi prosperă. Mă îndoiesc foarte mult că aşa stau lucrurile, altfel Bârladul ar fi în altă ţară. Sigur, este nevoie să fim foarte atenţi la toate provocările de mediu pe care aceste tehnologii le presupun şi să nu ne avântăm cu capul înainte doar pentru că la alţii a mers. Nu înseamnă că trebuie să adoptăm orbeşte tot ce ne spun cei care operează în acest sector sau că experienţa bună a altor ţări se poate replica şi la noi. Dar nici nu putem respinge cu atâta înverşunare şi fără motive reale o oportunitate care ar face bine economiei sărace a zonei. În Polonia preoţii au explicat oamenilor şi beneficiile pentru ei şi riscurile. Şi oamenii au înţeles că le va fi mai bine. Oare nu ar trebui preoţimea să se ocupe mult mai mult şi mai bine de sănătatea spirituală a enoriaşilor săi? Să îi înveţe pe oameni cum să muncească mai bine, cum să fure mai puţin, cum să nu mintă? Pe copii cum să se poarte? Oare şistu” şi cardu’ (de sănătate”) se potrivesc cu misiunea lor reală?
Alexandra Gătej, membru AmCham