Popoarele sovietice și veșnicul experiment de cucerire a vecinilor
Uniunea Sovietică a apărut în anul 1922 și era un organism statal ce nu avea frontiere, orice teritoriu putând fi integrat în lagărul comunist. Cum nu existau doritori, conducerea de la Kremlin a vrut cu orice preț să realizeze cucerirea întregii planete și a trecut la dezvoltarea Armatei Roșii. Industria a fost ridicată în jurul ideii de război mondial și așa se explică apariția uriașelor combinate metalurgice și de construcții de mașini. Iosif Stalin a făcut totul pentru a avea cea mai puternică armată din lume și în anul 1939 a declanșat Al Doilea Război Mondial.
Calculele de pe hârtie au fost perfecte, dar au eșuat în practică și întreaga Uniune Sovietică a fost grav afectată de desfășurarea ostilităților. Era necesară o perioadă de refacere și au fost câțiva ani în care energia imensului bastion comunist a fost dirijată spre refacerea potențialului industrial. Cum vârsta își spunea cuvântul, Iosif Stalin a vrut să declanșeze un alt război mondial și a accelerat pregătirile militare începând din anul 1949. Armata Roșie avea 2,9 milioane de oameni sub arme, ceea ce era foarte mult pentru o țară epuizată de efortul depus împotriva forțelor germane. Nu se poate duce un mare război cu efective reduse și s-a ajuns în anul 1953 la 5,8 milioane de mobilizați. Mai mult. Iosif Stalin a organizat în anul 1951 o întrunire cu reprezentanții lagărului socialist și s-a ajuns la concluzia că toate resursele trebuie dirijate în vederea declanșării conflictului cu lagărul capitalist din Europa. Efectivele aflate sub drapel urmau să crească și producția industrială era dirijată spre armată.
Haos organizatoric la Moscova
Moartea dictatorului comunist în martie 1953 a provocat un haos organizatoric la Moscova și n-a mai existat un creier hotărât să incendieze planeta într-un moment în care popoarele abia mai făceau față lipsurilor. S-a luat hotărârea să se refacă baza industrială prin dezvoltarea de noi capacități de producție și prin modernizarea radicală a înzestrării a forțelor armate.
Au apărut mase de tancuri T-55 cu tunuri de calibrul 100 mm, un progres uimitor în raport cu cele de 85 mm de pe renumitul T-34. Erau sprijinite de cele de calibrul 122 mm de pe mașinile seriei IS. Avioanele cu reacție MiG-15 au evoluat în variantele 17 și 19. Inginerii au reușit să revoluționeze aviația prin apariția modelului MiG-21, zis ieftin și bun.
N-a fost uitată artileria clasică și bătaia tunurilor de calibrele 122 și 152 mm a fost sporită. Artileria autopropulsată, mult mai scumpă, a fost în centrul atenției pentru ca tancurile să fie mereu sprijinite cu foc distrugător. Rachetele Katiușa erau interesante, dar aveau masa prea mică și s-a ajuns la modelul Grad pentru producția de mare serie. Variantele Smerch și Uragan au fost dezvoltate pentru a forma o artilerie reactivă de rupere a frontului inamic.
Uniunea Sovietică s-a prăbușit în cele din urmă în anul 1991 pentru că locuitorii au fost sătui de experimentul comunist, dar centrul de putere de la Kremlin a rămas absolut atașat de principiile lansate de Stalin și înarmarea a continuat cu mai multă furie. Rezultatul se vede acum în Ucraina sub forma munților de proiectile, bombe și rachete ce pisează orice localitate întâlnită în cale de forțele eliberatoare. Blestemul înarmării excesive o să rămână veșnic în capul politicienilor pentru că afacerile cu arme sunt interesante pentru averile personale și dau și o senzație plăcută de putere.
