RCS&RDS,cel mai important furnizor de internet și cablu TV din țara noastră, va continua investițiile în rețea urmând ca în anii următorii să se concentreze atât pe dezvoltarea rețelei mobile cât și a internetului la sate, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședintele companiei la conferința Ziua Comunicațiilor.
“Industria telecom este una dintre cele mai dezvoltate din țara noastră, iar România nu se poate lăuda cu multe industrii unde este lider. Acest lucru s-a întâmplat pentru că intervenția statului a fost minimală. Investițiile private s-au putut realiza și dezvolta. Am dezvoltat servicii care să fie accesibile fiecărui cetățean. Compania a investit 2-3 miliarde de dolari de la înființare”, a declarat Popoviciu.
“În umătorii 4-5 ani vom dezvolta rețeaua în mediul rural, însă pentru a face acest lucru trebuie să avem și semne de utilizare. De asemenea, avem nevoie ca statul să ofere acces la domeniul public la costuri rezonabile. La rețelele de electricitate costul este zero. Odată cu dezvoltarea rețelei utilizatorii nu vor avea acces doar la internet ci la un pachet de servicii și aplicații precum monitorizarea casei, automatizare etc”, a adăugat Popoviciu.
Obiectivele asumate de România în cadrul agendei digitale europene pentru 2020 sunt ca 100% din populaţie să aibă acces la servicii de internet fix şi ca 80% din locuitori să dispună de conexiuni la internet la viteze mai mari de 30 Mbps.
RCS&RDS are 2 milioane de abonaţi la internet fix, 2,7milioane de abonaţi la servicii de televiziune, 700.000 la televiziune prin satelit şi 1,4 milioane abonaţi la telefonie fixă. În ceea ce priveşte telefonia mobilă, compania va continua să investească în reţea sume de oridinul zecilor de milioane de euro astfel încât în 2019 să ofere acoperire pentru 98% din populaţie. Compania oferă în prezent acoperire 4G în 28 de oraşe, iar până în luna mai va renunţa la roamingul naţional în 12 oraşe. Operatorul şi-a propus ca anul acesta să ofere servicii 4G în 100 de localităţi, iar ofera include în prezent peste 30 de dispozitive. Reţeaua 4G a RCS&RDS este de tip LTE TDD.