Pe fondul avalanșei de reacții la afirmațiile din documentar, Harry și-a lansat cartea autobiografică, intitulată ”Spare”, unde, printre altele, a vorbit și despre o presupusă altercație fizică cu fratele său, prințul William. Cei doi frați au ajuns să se încaiere din cauza lui Meghan, cu care Harry era deja căsătorit de un an. Moștenitorul tronului Marii Britanii l-ar fi atacat atunci pe fratele său mai mic. Mai mult, Harry l-a acuzat pe William că ar fi fost gelos pe el din momentul în care a început să participe la deschiderea Jocurilor Invictus.
William și Kate, afectați de dezvăluirile lui Harry
Deși mulți l-au susținut pe Harry și decizia sa de a face aceste dezvăluiri, ducele de Sussex continuă să se confrunte cu acuzații și critici, potrivit revistei MarieClaire.
Cu toate acestea, potrivit unui sondaj recent, cea care a avut mai mult de suferit de pe urma dezvăluirilor a fost popularitatea prințului William și a soției sale, Kate Middleton. Conform sondajului Ipsos Mori, ratingurile lui William au scăzut cu opt puncte procentuale, în timp ce ratingurile lui Kate au scăzut cu șapte puncte procentuale. Și popularitatea lui Harry a fost zdruncinată, ratingul său scăzând cu șapte puncte, iar cel al lui Meghan cu cinci puncte.
Rămân cei mai populari membri ai Familiei Regale. William ar putea fi un rege bun
Sondajul a mai arătat că, după lansarea cărții ”Spare”, deși popularitatea Prințului și Prințesei de Wales a scăzut, ei rămân cei mai populari membri ai Familiei Regale. 61% dintre cei chestionați au declarat că au o părere bună despre William, iar 60% au spus același lucru despre Kate. Sondajul a mai arătat că 70% dintre cei chestionați cred că William ar fi un rege bun.
La cât au ajuns Harry și Meghan
În schimb, popularitatea lui Harry este de 23%, iar cea a soției sale de 19%. 53% au spus că au opinie bună față de Familia Regală, în ansamblu, iar 51% au o opinie favorabilă în ceea ce-l privește pe regele Charles al- III-lea. Anthony Burr, expert în mass-media și managementul crizelor, a declarat pentru tabloidul Express că familia regală ar putea fi „îngrijorată” de aceste evaluări, deoarece „opinia publică reprezintă o prioritate”.
Nu au ce căuta la ceremonia de încoronare!
În paralel, un sondaj online realizat de The Sun a arătat că un procent covârșitor de 89% din cei 31.300 de cititori chestionați consideră că titlurile regale ale celor ducilor de Sussex trebuie retrase. Întrebări separate din sondaj au mai arătat că 78% din respondenți spun că ducii de Sussex nu ar trebui să participe la ceremonia de încoronare a regelui Charles, din primăvară, 70% dintre aceștia apreciind că ”Spare” este „o rușine”.
În același timp, 82% cred că Harry și William nu se vor mai putea împăca, iar 83% cred că familia regală nu ar trebui să răspundă la atacurile lui Harry. „Se pare că ducii urăsc instituția monarhiei, dar par fericiți să se folosească de titlurile regale. Harry nu are demnitate”, a declarat expertul Bob Seely pentru The Sun.