România a înregistrat un spor natural negativ în luna august 2018, faţă de luna precedentă, în condiţiile în care numărul decedaţilor a fost mai mare cu 1.430 persoane faţă de cel al născuţilor-vii, informează Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în luna august 2018 s-a înregistrat naşterea a 19.033 copii, cu 890 mai mulţi copii decât în luna iulie 2018. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august 2018 a fost 20.463, cu 311 mai multe decât în luna iulie 2018.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august 2018, a fost de 98, în creştere cu 14 faţă de luna iulie 2018.
Pe de altă parte, în luna august 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 22.806 căsătorii, cu 4.171 mai multe decât în luna iulie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.269, cu 58 mai multe decât în luna iulie 2018.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.737, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 98 mai mare.
Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2018 (-1.430 persoane), cât şi în luna august 2017 (-3.069 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna august 2018, decât cel înregistrat în luna august 2017.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2018, cu 906 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 645 divorţuri mai multe în luna august 2018, decât în luna august 2017.
În 2050 țara noastră va avea 16 milioane de locuitori, conform datelor ONU.AGERPRES