Cifrele oficiale consemnează o scădere semnificativă a populației, care în enele județe poate fi sesizabilă de la un an la altul.
Vaslui este un astfel de județ, unde natalitatea tot mai scăzută, combinată cu cei plecați să muncească în afara țării, au dus la o adevărată depopulare.
Dispare România?! Estimare: 16 milioane de locuitori până în 2050
O proiecţie realizată de Institutul Naţional de Statistică la începutul anului arăta că populaţia României ar putea scădea la 16 milioane de locuitori până în 2050.
Anul trecut a fost al 31-lea în care numărul morţilor a fost mai mare decât al nou-născuţilor.
Această situaţie este întâlnită şi în judeţul Vaslui, care în primele cinci luni ale anului a înregistrat cu aproape 1.400 de cetăţeni mai puţin.
Astfel, cifrele oficiale arată că în județul Vaslui se înregistrează o scădere semnificativă a populației.
Numai în 2020, de pildă, au fost cu 2.073 de cetățeni mai puțini în județ, având în vedere raportul dintre nașteri şi decese.
Cauza acestui dezechilibru, spun autoritățile, este justificată prin natalitatea tot mai scăzută. Situația se menține și în anul în curs, când doar în primele cinci luni a fost înregistrat un spor natural negativ de peste o mie de persoane.
Mai ales la sate, spun autoritățile, scăderea populației este una accentuată, pe fondul migrației tinerilor către orașe din țară sau către alte țări ale Uniunii Europene.
La nivelul județului Vaslui, cifrele oficiale arată că peste 40.000 de cetățeni sunt plecați la muncă peste hotare, marea majoritate fiind tineri de până în 35 de ani.
2020, cea mai scăzută valoare a natalităţii din istorie
În context, trebuie menționat faptul că, în 2020, în România s-a înregistrat cea mai scăzută valoare a natalităţii din toată istoria demografică a tării.
Conform Institului Naţional de Statistică, anul trecut, în țară noastră, s-au născut 161.320 de copii, cu aproximativ 41.000 mai puțin faţă de anul 2019, care a înregistrat 203.109 naşteri.
Estimările specialiștilor Institutului Naţional de Statistică arată că, în lipsa unor măsuri privind creşterea natalităţii, în următorii 40 de ani, România riscă să-şi reducă numărul de locuitori la doar 13 milioane.
Specialiştii atrag atenţia asupra cauzelor ce determină scăderea continuă a natalităţii. Printre acestea se numără prioritizarea carierei, a relaţiei de cuplu şi, de curând, s-a adăugat şi incertitudinea dată de actuală pandemie.