În urmă cu un an sau doi, românii erau şocaţi să afle că angajaţii pompelor funebre şi cei ai salvării tranzacţionau cu un cinism infernal „viitorul“ muribunzilor. Ancheta poliţiei scosese la iveală că oamenii de la salvare le vindeau cioclilor informaţii despre potenţiali răposaţi ale căror rude erau imediat contactate pentru a primi servicii postmortem. Povestea horror cu îngerii salvatori preschimbaţi în îngeri ai morţii care monetizau ultimele clipe ale unor nefericiţi este una dintre dovezile cele mai crunte ale degradării umane.
Dincolo de oroarea pe care o creează această întâmplare, este igienic social să ne-o amintim pentru că, uneori, cei care îşi declară bunele intenţii sau care, conform fişei postului, sunt salvatori trişează groaznic, păcălesc, vând iluzii, profită de disperarea şi nefericirea oamenilor. Păstrând proporţiile, agitaţia isterică a ultimelor zile a născut numeroşi pretinşi salvatori pentru zeci de mii de oameni care, dintr-un motiv sau altul, se află în situaţia dramatică de a nu-şi putea plăti casa sau întreţine familia.
Multe proiecte abandonate, de exemplu electorata sau falimentul personal, au reintrat furtunos în prim planul dezbaterii publice luând ochii spectatorilor disperaţi cu soluţii minune care îi vor scăpa de datorii. În realitate, nici electorata care se acordă pe o perioadă limitată, doar pentru venituri de cel mult 3.000 lei brut şi prelungeşte durata creditului, nici falimentul personal care, practic, înseamnă transferul tuturor deciziilor din viaţa datornicului către un administrator judiciar, nu sunt decât paleative şi conţin germenii unor noi dezastre. Însă susţinătorili acestor idei, motivaţi ei ştiu de ce, au atâta aplomb şi atâta pretinsă claritate încât unii năpăstuiţi, în căutare disperată de ajutor, i-ar putea crede, asumându-şi, din nou, riscuri necalculate.
În cele din urmă, lecţia responsabilităţii personale, a încrederii în propria judecată trebuie să fie învăţată, iar încrederea oarbă în stat şi în reprezentanţii lui de frunte, ca reflex al unei societăţi ieşite nu demult din totalitarism, ar trebui convertită în civism real. Astfel, populismul rânced ar rămâne fără ţintă, iar discuţiile aşezate ar putea găsi soluţii decente.
DIANA ZAHARIA,
redactor Capital