Populismul toxic, din ce în ce mai des întâlnit în Franța. Adversarii rasiști stârnesc temeri
Este ca și când proiectanții și arhitecții francezi, din dorința de a promova modernitatea, și-ar fi pierdut măiestria în privința umanismului. Acest lucru a fost declanșatorul unui val toxic de islamofobiie și al unei anume disperări pe un plan mai larg, se arată într-o opinie publicată pe The Guardian.
Consecințele politice, care acum își arată roadele, vor ricoșa în Europa și în Occident. Alegerile prezidențiale din această primăvară vor fi dominate de o dreaptă care se opune fățiș imigrației cu o vehemență la care nici măcar Nigel Farage, care împărtășește și el asemenea sentimente, nu îndrăznește să apeleze atât de fățiș în Marea Britanie.
Socialismul francez s-a prăbușit înaintea declanșării acestui atac, iar candidata dreptei de centru – Valérie Pécresse – se vede silită să-și întărească poziția reluând același discurs.
Traiectoria este stabilită de candidatul prezidențial Eric Zemmour, totodată o celebritate TV, care s-a lansat în scenă toamna trecută. El este un islamofob radical, care susține că Franța e pe cale de a fi guvernată de Islam, calificat drept ‘marea înlocuire’. Lui i se alătură vechea reprezentantă a dreptei naționaliste, Marine Le Pen, care a spus și ea lucruri similare, preluând de ani de zile retorica tatălui său. Extraordinar este faptul că, potrivit unui sondaj de opinie, cei doi își adjudecă mai bine de 30% din sufragii.
Președintele Emmanuel Macron, considerat cu doar cinci ani în urmă reprezentantul unei noi și încrezătoare majorități a democrației social-liberale și a liberalismului conservator, se află cu puțin înaintea celor doi, cu aproximativ 24% din sufragii. Procentul poate fi cu greu considerat drept un sprijin pentru anii săi la președinție sau o ilustrare a speranțelor sale de a atrage deopotrivă stânga și dreapta.
Se prea poate ca Macron să fi guvernat cu competență, dar desființarea taxei pe bogăție și tentativa de a crea niște sindicate mai unite au afectat orice reputație pe care el ar fi avut-o în fața stângii, în vreme ce dreapta consideră că el se arată prea ezitant în privința imigrației, azilului și Islamului. Franța adăpostește cea mai mare populație musulmană din Europa, dar mulți francezi cred ca principiile islamice sunt incompatibile cu principalele principii ale francezilor – mai ales laicitatea, născută din revoluția de la 1789, potrivit căreia religia trebuie exclusă din viața publică și culturală și pentru care catolicismul tot mai palid nu reprezintă nicio amenințare. Islamul trebuie și el să pălească.
Un cerc vicios întunecat
În ceea ce îi privește, musulmanii francezi sunt disproporționat înghesuiți în junglele reci de beton ale ‘banlieues’-rilor – marginalizați, segregați și izolați în ceea ce fostul premier Manuel Valls numea drept un „apartheid teritorial, social și etnic”. Dacă adăugați islamismul militant din Orientul Mijlociu, rezultatul reprezintă rețeta perfectă a unui cerc vicios întunecat de o marginalizare care alimentează extremismul musulman.
Macron s-a trezit astfel într-o strâmtoare imposibilă. Fără puteri extraordinare ca să poată deporta, ancheta, aresta sau încerca să îi asimileze înainte ca acest pericol să devină suficient pentru islamofobi. Discursurile despre încrederea în principiile republicane occidentale par lipsite de sens. Iar toate astea se adaugă unei senzații mai largi care arată că Franța e în declin. Pentru ideologi, materialul este foarte puternic. Terorismul a crescut exponențial – cea mai rapidă creștere comparativ cu oricare altă țară din Europa. Franța arestează de patru ori mai mulți suspecți islamiști decât oricare altă țară europeană, potrivit Institutului pentru Economie și Pace. La un ultim recensământ, 47000 dintr-un total de 67000 de deținuți erau musulmani. Printre musulmani, rata șomajului este de 14%, aproape dublă comparativ cu media națională.
Cultura politică și de presă a Franței exacerbează aceste probleme
Zemmour și-a creat reputația pe baza unor showuri ieftine de pe diverse canale mici de televiziune, care prezintă discuțiile pe teme de actualitate sub forma unui spectacol informativ-distractiv – gândiți-vă la ‚congestia’ canalului GB News, dar la modul mai rău. (GB News, un canal TV de știri din Regatrul Unit, difuzat pe mai multe rețele prin satelit, precum Freeview, Freesat, Sky News, YouView și Virgin Media, n. red.).
Un sistem electoral organizat în jurul președinției, cu un prim și un al doilea tur de scrutin, încurjează niște ‚figuri’ precum Zemmour să-și creeze un cult al personalității, așa cum și Macron însuși a procedat în 2017. Macron a creat En Marche. Zemmour a creat Reconquête. Este pură otravă rasistă.
Reconquête se numește așa pentru ’a recuceri’ o Franță ce riscă să fie ‘sufocată’ de musulmani. Zemmour proslăvește doctrina istorică a ‘marelui conducător’, o Franță condusă de Napoleon, Ioana d’Arc și de Gaulle. Țara are acum nevoie de un alt mare conducător – nu de ciudatul centrist Macron, ci de înfocatul Zemmour – pentru a-și recăpăta măreția pierdută, dar bazându-se pe puritatea rasială și culturală.
Imigrația trebuie să înceteze
Asimilarea trebuie să fie completă, ajungând până la schimbarea prenumelor. Imigrația trebuie să înceteze. Toată asistenta socială și orice ajutor bugetar acordat oricărui străin trebuie să înceteze. Comerțul liber este un blestem. El va îngheța relațiile cu UE și va urma o politică externă independentă. Numai dezastrul Brexitului a reținut ambiția unui ‚Frexit’, pe vremuri promovat de Marine Le Pen.
Într-un anume fel, politica toleranței și a respectului reciproc trebuie să iasă la suprafață și să triumfe pentru că altfel, democrațiile occidentale, cu populațiile lor multirasiale, se vor izbi de mari probleme. Decența și competența compromisă a lui Macron este desigur preferabilă unei politici a urii și a excluderii, care nu ar face decât să ducă la o alunecare a Franței – și a Marii Britanii, dacă fenomenul se va repeta și aici – într-o vâltoare autonomă.
Ajutorul Europei, Franței și chiar și Marii Britanii vine în mod neașteptat de la Brexit, el provocând o comparație cu pornirile antiimigrație, care s-ar transforma aproape în rasism. Prezența lui Zemmour și a lui Le Pen în politica franceză, chiar dacă ei vor pierde în fața lui Macron sau în fața lui Pécresse, candidata dreptei, ar putea submina Franța ca pilon al UE. Așa cum stau acum lucrurile, pericolul rămâne absolut real.
Așa cum s-a întâmplat și în cazul celor post-Brexit din Marea Britanie, sondajele relevă o scădere a sentimentului împotriva imigrației. Se prea poate să trăim într-o eră a dreptei, dar una dintre cele mai mari victorii ale sale – Brexitul – s-ar putea dovedi tocmai semnalul renașterii unei politici care să promoveze mai puțin ura. Să ne rugăm ca Macron, deși poate contestat, să supraviețuiască.
