"În perioada imediat următoare, medicii veterinari care vor efectua examenul trichineloscopic vor fi instruiţi, programul acestora fiind şi el unul aparte, special conceput pentru ca toţi cetăţenii să poată avea acces la testul trichineloscopic. Acest program de lucru va fi extins înaintea Crăciunului, urmând ca pentru efectuarea examenului trichineloscopic cetăţenii să aibă posibilitatea să se adreseze chiar şi în week-end cabinetelor unde se efectuează analiza. Începând cu data de 8 decembrie, fiecare DSVSA judeţeană va informa publicul despre centrele unde se pot face examene trichineloscopice, precum şi programul de lucru al acestora", se spune în comunicat.
Potrivit statisticilor, cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în sistem gospodăresc, iar o parte dintre consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să testeze carnea prin examen trichineloscopic, punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă carne neverificată, potrivit ANSVSA.
Pentru evitarea posibilelor toxiinfecţii alimentare şi a posibilei infestări cu parazitul Trichinella spp., Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să nu cumpere carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, de la persoane neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar.
De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu cumpere carne proaspătă decât din unităţi autorizate, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.
"Ţăranii români cresc porci în propriile gospodării, în principal pentru a-şi asigura consumul în familie dar şi pentru copiii sau rudele de la oraş. În condiţiile unei cereri crescute, specifice perioadei premergătoare Crăciunului, unii români continuă să cumpere carne proaspătă sau produse şi preparate din carne de porc sau chiar porci vii, crescuţi în gospodărie, pentru sacrificare. S-au întâlnit situaţii în care unii dintre crescătorii de porci în sistem gospodăresc aleg să vândă sau să sacrifice animalele, evitând controlul sănătăţii acestora de către medicii veterinari. Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave", se spune în comunicat.
Conform ANSVSA, dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi şi vor fi supuşi unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi reacţii adverse.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să solicite vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului.
"La intrarea în târg, solicitaţi medicului veterinar responsabil să facă examinarea animalelor pe care doriţi să le vindeţi şi a documentelor pe care vi le-a eliberat medicul veterinar la plecarea spre târg. Este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora!", recomandă ANSVSA.
AGERPRES