Porsche ia în considerare valorificarea parteneriatului cu Volkswagen

Oliver Blume, CEO-ul Porsche, a afirmat miercuri că compania ar putea valorifica parteneriatul cu Volkswagen, care deține facilități de producție în Statele Unite, pentru a face față posibilelor tarife impuse de administrația americană.

”Avem un acord de cooperare industrială cu Volkswagen şi, în final, lucrăm atât de strâns împreună, încât acest aspect ar trebui să joace un rol”, a declarat acesta în reacția la tarife, potrivit CNBC.

Porsche își are principalul său piață în Statele Unite, dar absența unor unități de asamblare în această țară o expune riscului în fața unui posibil conflict comercial între SUA și Uniunea Europeană. Fabricile principale ale companiei sunt amplasate în Germania.

Deși este listată separat, Porsche face parte din grupul Volkswagen, alături de branduri precum Audi, Lamborghini, Bentley, Skoda, Seat și Volkswagen. Blume ocupă funcția de CEO al ambelor entități.

”Sper că va exista un acord între Europa şi SUA… Contăm pe o soluţie echitabilă între regiuni”, a adăugat acesta.

În același timp, Oliver Blume a subliniat investițiile realizate de Porsche și Volkswagen în Statele Unite, evidențiind parteneriatele, serviciile și rețeaua de dealeri din această țară. Volkswagen alocă peste 15 miliarde de euro în Statele Unite, incluzând fabrica de asamblare din Chattanooga, Tennessee, și investițiile din Carolina de Sud.

Oliver Blume
Oliver Blume

Sectorul auto, sub presiune din cauza taxelor impuse de SUA

Sectorul auto se confruntă cu o presiune constantă din cauza posibilelor taxe vamale impuse de Statele Unite. Volkswagen ar putea fi grav afectat de tarifele impuse producției din Mexic, unde deține uzine de asamblare, însă beneficiază în prezent de o amânare a tarifelor pentru modelele Volkswagen, cu condiția ca cel puțin 75% dintre componente să fie fabricate în America de Nord.

Nu este clar dacă fostul președinte Donald Trump va respecta amenințarea de a impune o taxă de 25% asupra importurilor din Uniunea Europeană.

Tensiunile comerciale au escaladat miercuri, după ce Uniunea Europeană a anunțat că va impune tarife asupra produselor americane în valoare de miliarde de dolari, ca răspuns la taxele SUA impuse importurilor de oțel și aluminiu.

De asemenea, marți, Trump a afirmat că „va crește semnificativ” taxele vamale pentru mașinile importate din Canada, în cazul în care Ottawa nu va elimina tarifele „excesive” pe care le aplică de mult timp.

Porsche nu vrea să intre în ”războiul preţurilor” din China

Porsche a raportat miercuri o scădere a profitului operațional anual la 5,6 miliarde de euro în 2024, comparativ cu 7,28 miliarde de euro în anul precedent. Veniturile totale ale grupului au scăzut cu 1%, ajungând la 40,1 miliarde de euro.

Compania a atribuit această scădere tensiunilor din piața chineză, perturbărilor din lanțurile de aprovizionare și întârzierilor în adoptarea electromobilității la nivel global. Porsche a anunțat și noi reduceri de personal, care vor duce la eliminarea a aproximativ 4.000 de locuri de muncă, ca parte a unui plan de diminuare a costurilor în fața incertitudinilor economice.

Blume a descris anul 2024 ca fiind „intens, provocator, dar și de succes”, subliniind că încetinirea adoptării mașinilor electrice în Europa și America de Nord rămâne o problemă majoră. El a subliniat că Porsche va continua să investească în inovație, solicitând totodată sprijin din partea industriei, comunităților și politicienilor pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare.

Referitor la piața chineză, a doua ca importanță pentru Porsche, Blume a afirmat că strategia companiei se concentrează pe valoare, nu pe volum, punând accent pe calitatea produselor și pe inovațiile tehnologice din interiorul vehiculelor.

”În China s-a declanşat un război al preţurilor, o luptă a discounturilor, iar noi nu ne vom implica în aceasta”, a afirmat acesta.

Compania se confruntă cu o concurență în creștere din partea producătorilor chinezi de vehicule electrice, cum ar fi BYD, ceea ce exercită presiune asupra tuturor actorilor globali din industrie.