Dana Cortina, director general Porsche Inter Auto România, va face parte din managementul general al Volkswagen Group Retail Spain începând cu data de 1 februarie 2014. Atribuţiile Danei Cortina la conducerea Porsche Inter Auto România vor fi preluate de către Peter Copetti.
Dana Cortina lucrează în cadrul Porsche Holding din anul 1998 şi şi-a început mandatul la conducerea Porsche Inter Auto România în anul 2005.
„Anii la conducerea Porsche Inter Auto România au fost intenşi, provocatori şi plini de reuşite şi nu pot decât să mă bucur că am avut şansa de a lucra alături de o echipă de profesionişti împreună cu care am avut întotdeauna rezultate peste media pieţei”, a declarat Dana Cortina. „Am acceptat cu bucurie această nouă provocare profesională, având încredere că las în urmă o organizaţie competentă şi solidă. Sunt convinsă că domnul Peter Copetti va continua proiectele în derulare cu rezultate foarte bune şi va conduce compania în spiritul grupului.”
Peter Copetti, succesorul Danei Cortina la conducerea companiei începând cu luna februarie a anului viitor, s-a alăturat Porsche Holding în anul 1992, iar din 1999 a ocupat funcţia de director general al Porsche Wien Simmering, unul dintre dealership-urile Porsche Inter Auto din Austria.
Porsche Inter Auto România se aşteaptă să vândă 5,000 de maşini noi până la sfârşitul anului. Sub conducerea Danei Cortina, compania şi-a menţinut profitabilitatea în timpul anilor de declin economic, în ciuda scăderii pieţei locale cu aproape 80%. De asemenea, compania şi-a dublat cota de piaţă, de la 3.3% în 2007 la aproape 7% în 2013, iar anul acesta a deschis cel mai mare centru auto premium şi de lux din Europa de Sud-Est.
Porsche Inter Auto România face parte din Porsche Inter Auto GmbH & Co KG, reţeaua globală de retail a Holdingului Porsche din Salzburg. Reţeaua Porsche Inter Auto Romania comercializează, prin intermediul celor 5 centre auto, automobile Volkswagen, Skoda, Audi şi SEAT. Grupul Volkswagen este acţionar unic al Holdingului Porsche.
Porsche Inter Auto România este distribuitor exclusiv pentru mărcile Bentley şi Lamborghini şi importator şi distribuitor exclusiv pentru marca Porsche, pentru aceasta din urma comercializând modelele Cayenne, Panamera, 911, Boxster şi Cayman.