Porsche isi face showroom cu facilitati

Grupul german intentioneaza sa investeasca 30 milioane de marci in noul sediu din zona Pipera-Tunari, care va cuprinde, pe langa birourile importatorului de automobile, un ansamblu format din centru de vanzari pentru Volkswagen si Audi si un service ultramodern. Ce ofera Porsche Romania in schimb? La prima vedere mai nimic. Cu exceptia celor 140 de locuri de munca nou create, grupul german nu va face decat sa desfasoare in viitoarea locatie o activitate de comert adica vanzare si reparare de mas

Grupul german intentioneaza sa investeasca 30 milioane de marci in noul sediu din zona Pipera-Tunari, care va cuprinde, pe langa birourile importatorului de automobile, un ansamblu format din centru de vanzari pentru Volkswagen si Audi si un service ultramodern. Ce ofera Porsche Romania in schimb? La prima vedere mai nimic. Cu exceptia celor 140 de locuri de munca nou create, grupul german nu va face decat sa desfasoare in viitoarea locatie o activitate de comert adica vanzare si reparare de masini. Ce castiga statul roman din acest proiect? Tot nimic. Porsche Romania anuntase inca de la inceputul anului ca vrea sa investeasca cel putin 25 de milioane de marci la Pipera-Tunari.
Brent Valmar, manager general al companiei a spus ca la decizia de a investi acesti bani in Romania a contribuit „convingerea pe care o avem in dezvoltarea pozitiva a pietei auto din Romania”.
Complexul Volkswagen – Audi se va intinde pe o suprafata de 52.500 mp si va fi format din spatii de service si showroom-uri. Investitia se va finaliza in doi ani, lucrarile urmand sa se desfasoare in doua etape. In prima faza se va executa ansamblul format din centrul de vanzari si service auto destinat marcilor Volkswagen, Audi si Porsche. Acest service va avea atelier mecanic, spalatorie – curatatorie, tinichigerie si vopsitorie. Lucrarile vor fi terminate anul viitor, in septembrie. A doua etapa va incepe in primavara anului 2002 si se va finaliza la sfarsitul verii 2003. Cladirea va avea sase etaje de birouri, care vor ocupa circa 5.000 mp, si va fi noul sediu al importatorului Porsche.     
Porsche Romania

In primele luni ale anului 2001, Porsche Romania a atins o cota de 35,6% din piata romaneasca de autoturisme de import si 18,1 % din piata de autoturisme comerciale. Din 1998 si pana in prezent, Porsche a vandut in Romania peste 18.500 de autovehicule Audi, Volskwagen sau Porsche. In 2000, Holdingul Porsche a avut o cifra de afaceri de 72,3 milioane de silingi austrieci.