Al cincilea model din gama Porsche va fi produs în 2013, primul an de asamblare, în circa 75.000 de exemplare, cu 30.000 mai multe decât estimarea inițială.
Publicația gemană WirtschaftsWoche susține că directorul de achiziții al companiei Porshe AG, Uwe-Karsten Staedter, a solicitat furnizorilor să mărescă frecvența și volumul livrărilor pentru a susține o creștere a producției modelului Macan. Deși nu există o confirmare oficială a cifrei, surse ale jurnaliștilor nemți au declarat că noua țintă de producție pentru 2013 este de circa 75.000 de unități. Anterior, cei de la Porsche anunțaseră că în primul an de asamblare, 2013, micul SUV va fi produs în doar 40.000 de exemplare.
Al cincilea model al gamei Porsche – după 911, Boxster, Cayenne și Panamera – Macan va împărți platforma și o parte dintre dotări și motorizări cu Audi Q5 și are un rol foarte important în strategia brandului. Până în 2018, oficialii Porsche speră să atingă vânzări anuale de 200.000 de unități, în creștere de la 118.867 în 2011.
Macan este un SUV cu dimensiuni mai mici decât cele ale best-sellerului Porsche, Cayenne.
În 2011, Porsche AG a comercializat 116.978 de vehicule, cu 21% mai multe decât în 2010. Veniturile realizate de companie au fost de 10,92 miliarde de euro, în creștere cu 18% față de 2010, iar profitul operațional a atins 2,04 miliarde de euro.