Toamna se numara bursele Soros
Si in aceasta toamna, Fundatia pentru o Societate Deschisa ofera celor dornici sa-si largeasca orizontul profesional o sansa de a studia in strainatate. De bursele scoase la concurs pot beneficia toti cei care sunt cu adevarat motivati sa invete, de la elevii din clasa a XII-a, pana la profesori universitari si cercetatori.
Programele de burse lansate acum de fundatie acopera in general domeniile socio-umaniste. Elevii din clasa a XII-a pot alege sa studieze patru ani la Universitatea Americana din Bulgaria, intr-unul dintre domeniile: americanistica, economie aplicata, stiinte administrative, jurnalistica si mijloace de informare in masa, stiinte politice – relatii internationale, limba engleza, matematica, istorie, informatica, studii sud-est europene. Data limita pentru depunerea cererilor de inscriere este 5 decembrie 2001.
Studentilor din anul II de la facultatile cu profil umanist (Studii Americane, Istoria Artei, Studii Clasice, Literatura Comparata, Antropologie Culturala, Arte Plastice si ale Spectacolului, Relatii Internationale, Jurnalistica, Stiinte Politice, Istorie, Sociologie si Filozofie) li se adreseaza programul Undergraduate Student Exchange. Programul implica efectuarea anului III de studii la o universitate din Statele Unite. Inscrierile se pot face pana la data de 29 noiembrie a.c.
Programul postdoctoral Oxford & Cambridge Colleges Hospitality Scheme ofera profesorilor universitari si cercetatorilor posibilitatea de a studia timp de o luna in bibliotecile celor doua universitati, pentru definitivarea unui proiect in domeniul propriu de interes. Perioada de cercetare se inscrie intre aprilie 2002 si martie 2003, iar data limita pentru depunerea cererilor de inscriere este 7 noiembrie 2001.
Tot Universitatea Oxford ofera un program de burse de masterat si de cercetare de noua luni, destinat studentilor din ultimul an si absolventilor. Data limita de inscriere este 10 decembrie a.c.
Cel mai vast dintre programele de burse postuniversitare lansate de Fundatia pentru o Societate Deschisa este programul de studii de masterat si doctorat de la Universitatea Central-Europeana. Domeniile de studiu sunt: economie, politicile si stiintele mediului, gen si cultura, istorie, relatii internationale si studii europene, studii juridice, studii medievale, studii de nationalism, stiinte politice, filozofie, sociologie si matematica. Data limita pentru depunerea formularelor de inscriere este 20 decembrie 2001.
Oferta de burse se va imbogati in lunile urmatoare, toate programele nou lansate urmand sa fie anuntate pe site-ul Fundatiei pentru o Societate Deschisa la adresa www.osf.ro.
Informatii suplimentare: Fundatia pentru o Societate Deschisa, Bucuresti, str. Caderea Bastiliei nr. 33, sector 1, de luni pana joi, intre orele 14 si 17; e-mail info@buc.osf.ro.
O sansa in plus oferita romanilor de Kokkalis
In ultimii patru ani, trei romani au beneficiat de burse de studiu la Universitatea Harvard, in cadrul programului Kokkalis pentru Europa Centrala si de Sud-Est. Pentru anul scolar 2002-2003, alti romani isi pot depune candidatura pentru obtinerea unei burse la John F. Kennedy School of Government, Harvard University.
Acest program apartine Fundatiei Kokkalis, aflata sub patronajul miliardarului grec Socrates Kokkalis, presedintele imperiului Intracom, reprezentat pe piata romaneasca de compania de telecomunicatii Intrarom. El se adreseaza tinerilor proveniti din Albania, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Moldova, Romania, Turcia si Republica Federala Iugoslavia, care doresc sa urmeze cursuri de masterat in Politici Publice, Administratie Publica, Mid-carrier Administratie Publica sau Administratie Publica-Dezvoltare Internationala.
Candidatii trebuie sa fie studenti la o facultate recunoscuta de tara de origine, sa aiba experienta academica si/sau profesionala intr-unul dintre urmatoarele domenii: stiinte sociale, politica publica sau administrativa, sectorul nonprofit, drept, economie, afaceri, sau sa fi lucrat in activitati conexe. De asemenea, ei trebuie sa-si demonstreze interesul pentru serviciul public si pentru Europa de Sud-Est.
Incepand cu anul 1997, programul Kokkalis pentru Europa Centrala si de Sud-Est a creat legaturi de colaborare intre tarile sud-est europene si restul lumii. Programul urmareste sa ajute la dezvoltarea unei Europe de Sud-Est pasnice, democratice si prospere. In acest scop, programul Kokkalis a pus bazele unei serii de activitati educationale, de cercetare si de voluntariat, care inlesneste relationarea intre factorii de decizie politici si studenti, pregatind lideri pentru sectorul public, sustinand si promovand totodata gandirea inovatoare in rezolvarea problemelor din domeniul politicilor publice.
Data limita pentru inscrieri, in cadrul programului Kokkalis, este 14 decembrie 2001.
Informatii suplimentare: www.ksg.harvard.edu/kokkalis/scholarships.html, e-mail Kokkalis_Program@ksg.harvard.edu; Comisia Fullbright din Bucuresti, tel.: 230.77.19; Nicholas Yatromanolakis, Associate Director for Research & Strategic Planning, Kokkalis Program, Harvard University, tel.: 1/617/496/7114, fax 1/617/496/5700, e-mail: Nicholas_Yatromanolakis@harvard.edu.
Parteneriate intre studentii economisti si oamenii de afaceri
Centrul de Consultanta Romano-American pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii (ASE-CDIMM) integreaza in echipele de instruire/consultanta si studentii de la ASE. Adeseori, colaborarile dintre acestia si clientii Centrului se transforma in contracte de munca pe termen nedeterminat.
Parteneriatul a fost rezultatul unor indelungate experiente practice. De-a lungul anilor s-a observat ca intreprinzatorii veniti pentru consultanta la Centru isi exprimau disponibilitatea de a angaja absolventi care aveau anumite abilitati si experienta in munca. Incepand cu anul 1998, in cadrul programului de dezvoltare antreprenoriala pentru intreprinzatori au fost admisi si studentii. Parcurgand impreuna cursul, intreprinzatorii si studentii au putut sa se cunoasca mai bine si sa stabileasca legaturi sau chiar colaborari pe termen mai lung. Cursurile ulterioare organizate la ASE-CDIMM in domeniul contabilitatii, marketingului, resurselor umane au oferit tinerilor sansa de a se implica in planuri reale de afaceri si de a-si pune in valoare aptitudini antreprenoriale.
Pentru ca nu pot face fata numai cu profesorii care sunt implicati in activitatea Centrului, in aceasta campanie de pregatire practica a studentilor au fost atrasi participantii la programul de pregatire a consultantilor profesionisti in afaceri. Cursul a oferit studentilor posibilitatea de a se implica, alaturi de intreprinzatori, in studii de caz, lucru in echipa, participarea la experimente decizionale, simulari decizionale, planuri de afaceri sau studii de fezabilitate. Obiectivele programului de pregatire a consultantilor profesionisti in afaceri vizeaza instruirea teoretica si practica a participantilor in toate fazele procesului de dezvoltare antreprenorial, precum si asigurarea unui cadru organizat de desfasurare a activitatii de consultanta in afaceri, dupa norme profesionale.
Un alt program organizat de ASE-CDIMM il constituie cel de pregatire a formatorilor pentru consultanti profesionisti in afaceri. Obiectivul programului il reprezinta pregatirea de formatori cu competente manageriale in domeniul consultantei de afaceri. La sfarsitul pregatirii, absolventii vor putea conduce cu succes propria firma de consultanta si vor putea forma la randul lor alti consultanti. De asemenea, ei vor fi capabili sa sustina sesiuni de training, programul oferindu-le instrumentele necesare pentru proiectarea materialului didactic in propriul domeniu de activitate.
Orientarea este practic-aplicativa, sistemul de instruire recurgand preponderent la forme participative. Aproximativ 20% din program este destinat lucrului individual, pe cazuri reale, sub indrumarea instructorilor sau a consultantilor din reteaua Centrului.r
Informatii suplimentare: ASE-CDIMM din Bucuresti, Intr. Piata Amzei nr.1-3, sector 1, tel./fax: 312.96.98, tel.: 659.49.75, r
e-mail: office@consult-ase.ro, site: www.consult-ase.ro.tr