Provocările pentru a doua cea mai riscantă ţară din zona euro sunt tot mai mari, comentează Reuters, mai ales că Atena se apropie de sfârşitul discuţiilor de restructurare a datoriei sale.
"Portugalia este, în mod clar, următoarea pe listă. Ea nu va scăpa neobservată, indiferent dacă statul elen va ajunge sau nu la o înţelegere privind restructurarea datoriilor sale", a declarat Michael Cirami, manager al firmei de investiţii Eaton Vance.
Îngrijorările s-au intensificat în această săptămână, când randamentele pentru obligaţiunile sale au crescut neîncetat, ajungand la nivelul maxim istoric, în ciuda faptului că Trezoreria a emis bonuri de tezaur în valoare de 2,5 miliarde de euro. Randamentele cerute pentru obligaţiunile cu maturitate la 10 ani s-au majorat cu 15 procente, situându-se, vineri, în jurul valorii de 14,8 la sută.
Această creştere bruscă a randamentelor obligaţiunilor a fost parţial declanşată de scăderea ratingurilor mai multor ţări europene de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s, Portugalia ajungând a doua ţară din zona euro, după Grecia, evaluată la categoria "junk" (nerecomandată pentru investiţii) de către toate agenţiile principale.
"Portugalia a fost singura ţară cu adevărat zguduită de retrogradare pentru că este văzută ca un caz mult mai complicat. Aici există o combinaţie de datorii mari din sectorul privat, precum în Spania, datorii ale sectorului public, similare Italiei, plus recesiune economică", a declarat Gilles Moec, economist la Deutsche Bank.
Principala problemă a Portugaliei, care a fost a treia ţară din zona euro, după Grecia şi Irlanda, care a cerut sprijinul FMI şi UE, este dacă va avea destul timp să-şi restructureze economia, astfel încât să aibă creştere, pe fondul măsurilor de austeritate şi a celei mai grave recesiuni din ultimele decenii.
Acest an va fi cel mai dificil dintre cei trei (durata împrumutului), din cauza reducerilor de cheltuieli, inclusiv eliminarea unor plăţi suplimentare pentru bugetari şi creşteri de taxe, toate ducând la o contracţie de 3% din PIB, după o scădere de 1,6% în 2011.
Portugalia va fi nevoită să-şi restructureze datoriile pe termen lung, este de părere Filipe Silva, manager la Banco Carregosa.
"Dacă acest lucru va avea loc acum sau nu este greu de spus, pentru că Portugalia nu a avut destul timp pentru ca măsurile de austeritate să aibă impactul pe care politicienii îl aşteaptă", a spus Silva. Potrivit acestuia, cel mai bun scenariu pentru Portugalia ar fi să ceară o perioada de rambursare mai mare sau mai mulţi bani. În condiţiile din prezent, Portugalia trebuie să se întoarcă pe piaţa obligaţiunilor în a doua jumătate a anului 2013, un lucru dificil de realizat, potrivit analistului.
În schimb, guvernul sustine ca nu este nevoie de renegocierea acordului cu instituţiile de creditare. Premierul Pedro Passos Coelho a precizat că situatia ţării "s-a îmbunătăţit, nu s-a înrăutăţit", adăugând că pieţele de obligaţiuni sunt volatile din cauza lipsei de lichidităţi.