Potrivit direcţiei generale a bugetului, încasările fiscale au scăzut în primele şapte luni cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din cauza îndeosebi a unei reduceri puternice a consumului pe fondul recesiunii, cu o contracţie a economiei prevăzută la 3% în acest an şi o rată record a şomajului, în prezent de 15%.
În acest context, guvernul nu va fi în măsură să respecte obiectivul privind un deficit public de 4,5% din PIB la sfârşitul anului, sunt de părere mai mulţi analişti, şi va trebui să găsească între două şi trei miliarde de euro pentru a compensa acest deficit.
Ministrul portughez de finanţe, Vitor Gaspar, ”a pierdut lupta”, afirmă cotidianul Diario Economico, adăugând că el n-a ştiut ”să prevadă impactul recesiunii asupra încasărilor fiscale”.
”Aceste cifre îi pregătesc pe responsabilii naţionali şi internaţionali pentru o mai mare supleţe a planului de ajustare bugetară” al Portugaliei, a declarat pentru AFP economistul Paulo Mourao de la Universitatea Minho.
Portugalia a obţinut, în mai 2011, de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, un împrumut de 78 miliarde de euro, în schimbul unui program de austeritate şi de reforme pentru asanarea finanţelor şi relansarea economiei sale.
În schimb, guvernul s-a angajat să-şi readucă deficitul public la 3% din PIB în 2013, după un rezultat mai bun decât se prevăzuse în 2011, de 4,2%, graţie unor măsuri excepţionale.
Dar măsura principală a politicii de austeritate a guvernului de centru-dreapta, care consta în suprimarea salariilor al 13-lea şi al 14-lea pentru funcţionari şi a pensiilor mai mari de 1.000 de euro pe lună în 2012, 2013 şi 2014, a fost considerată anticonstituţională.
Executivul, care va începe să elaboreze bugetul pe 2013 în toamnă, va trebui să găsească o măsură echivalentă de răspuns echitabil pentru a compensa lipsa de încasări.
Troica UE-FMI-BCE, care reprezintă creditorii Portugaliei, şi-a exprimat deja preferinţa pentru măsuri axate pe reducerile de cheltuieli şi pe reformele structurale.
Guvernul portughez, care-şi menţine deocamdată oficial obiectivele bugetare pentru acest an, a admis totuşi în iunie că ”efortul necesar va fi foarte semnificativ”.
O sursă din Ministerul de Finanţe, citată joi de agenţia de presă Lusa, a recunoscut că, pentru a corecta deficitul bugetar până la sfârşitul acestui an, guvernul va trebui să adopte măsuri de austeritate suplimentare sau să obţină o relaxare a obiectivelor sale.
”Ne aşteptăm ca Portugalia să ceară acum o prelungire a planului de salvare”, a estimat recent banca americană Citigroup într-un raport, care prevede că Lisabona ”ratează ţinta de deficit” în 2012.
”Acest eşec bugetar va putea avea consecinţe în ce priveşte credibilitatea externă a ţării în rândul investitorilor internaţionali, complicând astfel o revenire, deja dificilă, pe pieţe în septembrie 2013”, cum prevede planul de asistenţă, a afirmat Bruno Proença, directorul de la Diario Economico.
Dar, în opinia sa, noile măsuri de austeritate ”nu vor rezolva nimic şi nu vor face decât să gripeze şi mai mult economia”.
Troica, aşteptată marţi la Lisabona pentru cea de-a cincea misiune de evaluare a planului de salvare a Portugaliei, va trebui să se pronunţe în legătură cu diferitele scenarii posibile.
Creditorii Portugaliei au recunoscut totuşi în iulie că ”riscurile bugetare” au crescut, dar estimează că ţinta de deficit pentru 2012 rămâne ”de durată”.
Execuţia bugetară a Portugaliei este, de asemenea, un eşec pentru troică, a constatat Mourao, deoarece încasările sale nu s-au adaptat situaţiei din ţară, în măsura în care ”ea a fost prevăzută pentru a fi realizată într-un context de creştere economică”
SURSA: Agerpres