Cererea de ajutor a fost imediat confirmată de Bruxelles, notează AFP.
După ce a rezistat luni de zile la presiunile pieţelor, dar şi în faţa partenerilor săi europeni, Jose Socrates a justificat această cerere prin respingerea de către parlament a noului program de austeritate care, a spus el, ‘a agravat în mod dramatic situaţia financiară a ţării’.
‘Sunt ferm convins că ea se va agrava şi mai mult dacă nu se face nimic’, a adăugat Socrates, care a demisionat la 23 martie după ce a fost dezaprobat de parlament, deschizând calea alegerilor legislative anticipate, prevăzute la 5 iunie.
‘După cum ştiţi, m-am luptat pe tot parcursul anului trecut să nu se ajungă aici. Respingerea programului de stabilitate şi creştere, precum şi criza politică au slăbit ţara’, reprezentând ‘o ameninţare reală asupra finanţării republicii, a sistemului bancar şi a economiei’, a declarat primul ministru demisionar.
‘Mi-am imaginat întotdeauna o cerere de ajutor extern ca pe o ultimă soluţie. A nu se lua această decizie ar implica riscuri pe care ţara nu şi le poate asuma’, a conchis el.
Premierul Jose Socrates a demisionat săptămâna trecută, după ce legislativul a respins un nou plan de austeritate, determinându-l pe preşedintele Anibal Cavaco Silva să convoace alegeri legislative anticipate pentru data de 5 iunie.