"Rata dobânzii este calculată pe baza formulei convenite cu ceva timp în urmă în cadrul Eurogrupului, ceea ce înseamnă că vom urma politica de preţuri a FMI şi vom avea o mică primă, astfel că dobânda va fi undeva peste 5,5% dar cu siguranţă mai mică de 6%", a declarat Olli Rehn într-o conferinţă de presă organizată la Parlamentul european. În plus, oficialul european s-a declarat încrezător că la începutul săptămânii viitoare, cu ocazia reuniunilor miniştrilor de Finanţe din zona euro şi UE27, va fi aprobat pachetul de sprijin în valoare de 78 de miliarde de euro destinat Portugaliei.
"Este vorba de un program ambiţios dar realist care va permite Portugaliei să facă faţă dificultăţilor economice actuale şi va deschide calea pentru o economie mai competitivă şi mai sustenabilă care va crea creştere economică şi locuri de muncă", a declarat Olli Rehn.
De asemenea, Comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare a declarat că se aşteaptă în scurt timp la o decizie referitoare la reducerea ratei dobânzilor pentru împrumuturile acordate Irlandei în cadrul programului de sprijin pe care autorităţile de la Dublin l-au solicitat la finele anului trecut.
"Comisia Europeană a propus cu ceva timp în urmă o reducere a ratei dobânzii pentru Irlanda, în ideea de a ajuta această ţară să facă faţă poverii datoriei, la fel ca şi în cazul Greciei sau Portugaliei, şi mă aştept ca un astfel de acord să fie convenit în scurt timp", a declarat Olli Rehn.
În schimb, în ceea ce priveşte posibilitatea ca Grecia să obţină un sprijin suplimentar în 2012, Olli Rehn a apreciat că este prea devreme pentru a răspunde la întrebarea care vor fi necesităţile de refinanţare ale Greciei în 2012. "Este o chestiune prematură. Este prematur să răspundem la această întrebare", a spus Olli Rehn, adăugând că aşteaptă rezultatele misiunii comune UE/FMI care se află în prezent la Atena pentru a evalua progresele realizate de autorităţile de la Atena.
SURSA: Agerpres