Eliminarea comisionului de retragere numerar de la ATM este principala schimbare pe care posesorii o sugerează emitenților astfel încât oferta acestora să devină mai atractivă, potrivit unui sondaj desfășurat pe www.conso.ro, comandat de NOCASH.
Respondenții au fost invitați să raspundă la 13 intrebari legate de ce anume ar dori să schimbe emitenții în oferta lor astfel încât aceasta sa devină mai atractivă. Șapte sugestii au obținut peste 50% din răspunsuri. Dintre acestea, trei vizează aspecte legate de costuri, în sensul diminuării sau eliminării lor, cum este cazul comisionului retragerilor de numerar de la ATM.
Conform sondajului, atunci când respondenții se gândesc la o premiere din partea băncii, aceștia preferă mai degrabă campaniile de recompensare a clienților, în urma utilizării cardurilor, decât mărirea ratei de dobândă la disponibilitățile din cont.
O serie distinctă de sugestii a rezultat în urma răspunsurilor la întrebarea legată de unde s-ar dori utilizarea cardurilor și, în prezent, nu este posibil. Primele trei opțiuni au vizat primăriile (pentru plata pe Internet a impozitelor și taxelor – 63%), asociațiile de proprietari/locatari (pentru plata întreținerii – 43%) și poliția (pentru plata amenzilor de circulație direct la agentul constatator – 37,7%).
În prezent, băncile consultate de Capital practică urmatoarele comisioane pentru retragerile de numerar de către persoanele fizice de la ATM-uri proprii prin carduri de debit clasice:
BCR și BRD: 0,2% din suma retrasă, minim 0,2 lei/operațiune
Raiffeisen: 0,5%, minim 0,5 lei
Alpha: 0 lei
Unicredit: 0,2%, minim 0,5 lei
Banca Românească: 0,2%, minim 0,4 lei