Pentru a revendica premiile, bonul fiscal câştigător trebuie depus în original, în următoarele 30 de zile de la data extragerii, la orice unitate teritorială a ANAF, împreună cu o copie a actului de identitate şi o cerere scrisă. Valoarea totală a premiilor de 1 milion de lei se va împărți în mod egal între cel mult 100 de câştigători care solicită și îndeplinesc condițiile Loteriei bonurilor fiscale.
Dacă la sfârşitul perioadei de depunere a cererilor de revendicare vor fi mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, va fi organizată o nouă extragere pentru desemnarea celor 100 de câştigători.
“Credem că noul mecanism al Loteriei bonurilor fiscale stabilit de Ministerul Finanţelor va motiva mai puternic populaţia să ceară bonul fiscal, deoarece fiecare premiu este în valoare de cel puţin 10.000 lei, ceea ce reprezintă o sumă consistentă pentru majoritatea românilor. În timp ce la prima extragere au fost peste 2.000 de tranzacţii cu carduri Visa potenţial câştigătoare, în valoare de 6 lei, de data aceasta avem 677 de plăţi cu cardul Visa, cu valori cuprinse între 135 şi 135,99 de lei, care se pot califica pentru următoarea etapă a Loteriei bonurilor”, a declarat Cătălin Creţu, Director Regional pentru România, Croaţia şi Slovenia, Visa Europe.
A doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale a fost organizată duminică, 28 iunie, pentru bonurile emise în perioada 29 martie – 31 mai, pentru cumpărăturile plătite cu cardul, bonuri de masă sau numerar.