Christine Lagarde (55 de ani), ministrul francez al economiei, este unul din numele vehiculate în ultimul timp de presă ca posibil director al FMI. Economistul francez Nouriel Roubini a prezentat-o pe Christine Lagarde ca fiind cel mai bun compromis posibil în cazul în care statele membre vor dori să menţină postul în mâinile Europei. Extrem de apreciată de omologii săi din statele membre G20 şi ale zonei euro, Christine Lagarde este recunoscută ca fiind abilă şi competentă.
Totuşi, ea este în centrul unei controverse în Franţa pentru felul în care a gestionat compensaţiile oferite fostului om de afaceri Bernard Tapie, în afacerea vânzării Adidas de către Credit Lyonnais în 1993.
Un alt posibil succesor este Kemal Dervis, 62 de ani, fost ministru de finanţe turc. Această figură binecunoscută de instituţiile internaţionale, care a fost administrator al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi care a lucrat peste 20 de ani la Banca Mondială, are două mari atuuri: provine dintr-o ţară emergentă, membră a G20, şi este apropiat de europeni. O casă de pariuri londoneză, William Hill, îl dă ca favorit (cu o cotă de 5 la 2).
Alt favorit este Montek Singh Ahluwalia, în vârstă de 67 de ani, director adjunct al Comisiei de Planificare din India. Favorit pentru a fi candidatul oficial al Indiei, el a lucrat la Banca Mondială şi la Biroul Independent de Evaluare al FMI. Presa indiană a scris în ultimele săptămâni despre dorinţa guvernului de a obţine acest post, însă nu va fi urmat neapărat de celelalte guverne asiatice.
Tharman Shanmugaratnam (54 de ani), ministru de finanţe în Singapore şi preşedinte al Comitetul monetar şi financiar internaţional, organismul care determină orientările politice ale FMI, provine dintr-o ţară care ar putea reprezenta un bun compromis pentru statele asiatice. Un punct slab al singaporezului ar fi că personalitatea sa nu este atat de puternică ca cele ale celorlalţi candidaţi.
Un alt posibil succesor este Trevor Manuel, 55 de ani, fost ministru de finanţe sud-african. Lui i s-a încredinţat încă de tânăr responsabilităţi sub preşedinţia lui Nelson Mandela şi este prezentat da ţara sa ca fiind reprezentantul întregului continent. Ţările africane nu şi-au exprimat însă nicio poziţie după ce numele său a apărut printre cele vehiculate pentru viitoarea şefie a FMI.
Agustin Carstens, 52 de ani, guvernator al Băncii Mexicului, este respectat la Washington pentru felul în care a gestionat finanţele publice în perioada cât a fost ministru (2006-2009), iar în cadrul G20 există un consens în ceea ce-l priveşte. Însă Mexicul controlează deja poziţia a doua din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), prin Angel Gurria.
Un alt nume vehiculat este cel al lui Stanley Fischer, 67 de ani, guvernator al Băncii Israelului. Fischer a fost primul director general adjunct al FMI între 1994 şi 2001 şi ar fi susţinut de Washington. Postul de director general adjunct al Fondului este rezervat în mod tradiţional unui american, dificultatea fiind că Fischer are şi cetăţenie americană. Acest lucru ar putea fi problemă, în contextul în care SUA deţin preşedinţia Băncii Mondiale.
FMI urmează să se pronunţe în curând asupra procedurii pe care Consiliul de Administraţie o va urma pentru a desemna un nou director general. În acest interval, Joh Lipsky, directorul general adjunct, va asigura conducerea interimară a Fondului.
SURSA: Agerpres