Posibilitățile Germaniei de a trimite arme Ucrainei erau aproape epuizate. Olaf Scholz a confirmat

După ce a participat la o conferință video cu președintele american Joe Biden și cu alți lideri G7, cancelarul german Olaf Scholz le-a spus jurnaliștilor că țara analizează lista de arme cerute de Ucraina. De asemenea, el a mai spus că dorește să afle care sunt armele care pot fi livrate rapid.

”Listele includ arme antitanc și arme de apărare aeriană”, spune cancelarul Olaf Scholz, adăugând că aceste arme trebuie să fie unele cu care armata ucraineană este deja obișnuită pentru a știi să le folosească.

Pe de altă parte, cancelarul german le-a spus reporterilor că posibilitățile țării de a furniza arme erau aproape epuizate.

Germania continuă să sprijine Ucraina

Cancelarul Olaf Scholz a mai spus că Germania va continua să sprijine Ucraina din punct de vedere militar şi financiar, deşi din punct de vedere practic a maximizat armele pe care le poate livra din propriile stocuri şi colaborează, în schimb, cu industria armamentului.

Totodată, acesta a mai ținut să sublinieze și faptul că Germania va oferi sumele necesare pentru achiziții, astfel încât armată ucraineană să fie mai ”tare” în fața atacurilor rusești.

”Vom oferi banii necesari pentru achiziţie. Scopul este de a întări armata ucraineană astfel încât să poată respinge atacul rusesc”, a afirmat cancelarul Scholz.

Întrebat în cadrul conferinței dacă Germania va livra Ucrainei tancuri Leopard de ultimă generaţie, el a precizat că Berlinul, precum şi aliaţii săi occidentali au ajuns la concluzia că este cel mai logic să livreze armele pe care ucrainenii ştiu deja să le folosească.

Cine coordonează livrările

„Aliaţii coordonează livrările”, a mai spus Scholz.

În total, discuțiile oficialilor au durat în jur de 90 de minute, notează BBC care mai precizează că la final, liderii au convenit asupra necesităţii de a pune mai multă presiune asupra Rusiei în privinţa invaziei sale.

Germania nu este însă singura țară care este alături de Ucraina. Slovacia, Olanda, dar și Cehia au anunțat un ajutor în plus. În același timp, Japonia a anunţat că intenţionează să majoreze oferta de împrumut către Ucraina de la 100 de milioane de dolari la 300 de milioane de dolari.

Menționăm faptul că la aceste discuții participat inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Canadei, Justin Trudeau, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, premierul Italiei, Mario Draghi, premierul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dar și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.