La câteva luni de la demararea unui amplu proces de reorganizare a Companiei Naționale Poșta Română. se văd primele semne ale îmbunătățirii situației financiare.
Astfel, conform reprezentanților Poștei, pierderile au fost reduse de la 40 de milioane de lei, în decembrie 2009, la cinci milioane de lei pe lună în prezent. Principala sursă a fost reducerea drastică a cheltuielilor. „Au început să crească și veniturile, dar nu așa cum ne-am dorit noi“, spune, pentru Capital, Dumitru Daniel Neagoe, președinte și director general. Astfel, au fost internalizate transportul de valori și procesarea monetarului.
A fost reziliat și contractul cu Blue Air pentru transport aerian și, în plus, au fost renegociate și chiriile pentru o parte din sediile în care oficiile poștale își desfășoară activitatea.
Următorul pas este reorganizarea rețelei, prin comasarea mai multor unități. În prezent, se lucrează la comasarea a 250 de unități, urmând ca din iunie să fie comasate încă 800 din cele peste 7.000 existente. „Suntem în continuare în negocieri cu Romtelecom, pentru că noi avem foarte multe spații închiriate de la ei“, spune directorul, explicând că este vorba de spații care au revenit operatorului de telefonie când PTTR a fost desființat și care sunt folosite cu precădere de Poștă.
Cum problemele actuale nu pot fi rezolvate doar prin reducerea cheltuielilor, compania are în plan creșterea veniturilor prin îmbunătățirea activității serviciilor de poștă rapidă, dar și crearea unui portofoliu mai bogat de servicii financiar-bancare și de asigurări. „Vrem să revitalizăm serviciile de curierat, unde poșta a pierdut enorm.
Din păcate, suntem în urmă, dar este una din prioritățile noastre“, spune el. În acest sens a fost demarată o procedură de achiziție a 350 de scutere pentru o deplasare mai rapidă în București și în alte câteva municipii reședință de județ. Se va lucra și la o colaborare mai bună între servciile de poștă tradițională și serviciile door-to-door. „Cred că într-o perioadă scurtă vom deveni un jucător important pe piața asta“, afirmă Neagoe.
În plus, pentru diversificarea serviciilor, a fost semnat un contract cu un broker, astfel că, în curând, la Poștă se vor putea încheia anumite polițe de asigurări, de tipul RCA sau asigurarea obligatorie pentru locuințe. „Pentru serviciile financiare suntem în negocieri cu patru bănci pentru a încerca să găsim niște produse bancare simple, să ajutăm la acordarea de împrumuturi. Probabil că în două-trei luni se va încheia un parteneriat cu o bancă mare“, mai spune directorul.
Și dacă toate acestea se materializează așa cum sunt prevăzute în planul de reorganizare, se va modifica substanțial și structura de venituri a companiei. Ca atare, din luna mai, compania ar trebui să intre pe profit, urmând ca anul 2011 să se finalizeze pe plus. Asta după ce, deși s-a reușit o diminuare a pierderilor cu 60 de milioane de lei față de 2009, compania tot a finalizat 2010 cu pierderi uriașe: circa 120 de milioane de lei.
De unde vin banii
În prezent, 40% din veniturile Poștei Române sunt reprezentate de comsioanele primite pentru distribuirea pensiilor. Dar și la acest capitol compania a avut de suferit, pentru că, de la începutul anului, comisionul a fost redus de la 1,03% la 1%. Alte 40% din afacerile Poștei sunt generate de poșta de scrisori, circa 6%-7% este ponderea serviciului cu confirmare de primire, iar restul sunt servicii financiare, încasări de facturi, vânzări de mărfuri în regim de consignație.
În paralel, Poșta trebuie să investească în informatizarea oficiilor. Deși un plan concret nu există în acest moment, prioritatea fiind comasarea acestora, directorul spune că, acum, sunt informatizate circa 1.000 de oficii, iar pentru a putea furniza servicii financiar-bancare și de asigurări, trebuie informatizate circa 4.000 de unități.
„Din păcate, Poșta a pierdut vreo zece ani la capitolul modernizare, ani în care nu s-a întâmplat nimic din punct de vedere investițional. Sau poate s-a investit în ceva ce nu a adus plusvaloare“, spune Neagoe. Dar dacă totul merge conform planului, profiturile din următorii cinci ani ar putea acoperi pierderile anilor 2009-2010.
Poșta negociază cu patru bănci intrarea pe piața microcreditelor
17 aprilie 2011, 10:13
Ultima modificare în 17 aprilie 2011, 13:13
Cum ajungi, într-un an și jumătate, de la pierderi lunare de 40 de milioane de lei la un mic profit? Transformând oficiile poștale în ghișee bancare, și poștașii în curieri pe scutere.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Zece milioane de lei pentru afacerile tinere
- Reprezentanţi Oltchim: societatea nu are nicio datorie restantă la bugetul de stat
- Ce firme îşi pot permite să renunţe la contabil
- S-a deschis primul local dedicat pasionaților de mașini și de Formula 1
- Șefii Sanador: „Spitalul intră pe profit în al treilea an”
- GED achiziționează turoperatorul Prestige Tours
- Ministrul Ialomițianu în fața CIS: „Mi-aș dori să putem respecta Codul Fiscal”
- Wizz Air renunță la Cluj-Napoca pentru Târgu Mureș
- Cum i-a lovit guvernul pe contabili
- Scandalul mitei Johnson & Johnson: „Managerii actuali ai organizaţiei nu au fost implicaţi cu bună ştiinţă în aceste fapte”