Compania Naţională Poşta Română a reintrat pe profit începând cu luna august, după cum arată Raportul financiar-contabil. Profitul rezultat pe luna august 2011 este de aproximativ 600.000 lei, iar tendinţa este să crească în lunile următoare, se arată într-un comunicat al companiei.
Cum a reuşit Poşta Română să treacă pe profit? Reprezentanţii companiei pun această schimbare pe seama implementării unor măsuri interne de eficientizare a activităţii şi reducere a cheltuielilor, în special a celor cu serviciile prestate de terţi.
Totodată, a fost de bun augur şi dezvoltarea proiectelor pentru creşterea veniturilor companiei; reducerea cheltuielilor cu 441 milioane euro prin rezilierea şi suspendarea unor contracte nesustenabile şi reorganizarea reţelei poştale interne. La începutul lunii octombrie, reţeaua poştală înregistra un număr de 5.846 subunităţi poştale ca urmare a deciziei de comasare.
"Reintrarea companiei pe profit era o chestiune de timp ca urmare a măsurilor ample de restructurare pe care le-am întreprins şi care au culminat cu reorganizarea reţelei poştale şi reducerea posturilor de conducere, precum şi cu lansarea de noi linii de business. Direcţia de dezvoltare pe care o urmărim în momentul de faţă şi activităţile coordonate din cadrul proiectelor de creştere a veniturilor Poştei Române vizează consolidarea performanţei economice a companiei şi creşterea profitului înregistrat", a declarat Daniel Neagoe, preşedinte-director general al Poştei Române.
Perspectivele introducerii în portofoliul companiei a produselor financiar-bancare de retail şi relansarea serviciului de curierat rapid vor conduce la o repoziţionare a Poştei Române pe piaţă, consideră reprezentanţii companiei.