Conform unui comunicat al companiei, anul trecut, veniturile s-au situat la valoarea de 1,124 milioane lei, în creştere cu 1,9% faţă de 2015, când au fost de 1,102 milioane de lei.
Poşta Română precizează că informaţiile furnizate reflectă datele contabile aferente anului 2016, disponibile în acest moment. Totodată, datele fiind preliminate, până la închiderea exerciţiului financiar pot apărea noi înregistrări contabile care să influenţeze rezultatul brut.
'Strategia de dezvoltare a companiei prevede o creştere etapizată, prin prioritizarea investiţiilor în funcţie de necesitatea implementării proiectelor companiei, în vederea asigurării diversificării portofoliului acesteia", afirmă CNPR, în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, Poşta Română colaborează cu cele mai importante instituţii financiar-bancare pentru dezvoltarea sa. În paralel, cu sursele externe de finanţare, concentrează şi resurse financiare interne în vederea continuării demersurilor investiţionale demarate în 2014, axate pe zona IT şi pe cea operaţională (centre de tranzit locale, amenajare oficii poştale, tehnologie poştală, flotă auto).
"Compania Naţională Poşta Română continuă acţiunile sale de consolidare economico-financiară în deplină convergenţă cu politicile şi strategiile de dezvoltare ale acţionarilor şi rămâne consecventă acestui trend ascendent de creştere şi diversificare a serviciilor', se mai spune în comunicat.
Poşta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania ţintea menţinerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiţii, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care urma să fie continuată şi în 2016.
Poşta Română deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP), în proporţie de 25%.
AGERPRES