Compania Naţională Poşta Română (CNPR) pregăteşte introducerea de servicii financiar-bancare, în principal brokeraj de credite, şi lansarea sistemului de franciză pentru oficii poştale. Reţeaua extinsă de sucursale de care beneficiază Poşta o recomandă ca un concurent redutabil pentru ceilalţi furnizori de servicii financiare.
Un astfel de proiect va fi prezentat în perioada 6 august – 6 septembrie 2013 instituţiilor interesate din domeniu. În acest sens, compania urmăreşte crearea unei oferte de produse şi servicii bancare la nivel naţional, din punctul de vedere al acoperirii teritoriale, concretizată într-un proces puternic de bancarizare şi incluziune financiară la nivel naţional.
Proiectul va asigura accesul oricărui cetăţean la produse şi servicii bancare şi va respecta legislaţia în domeniu, potrivit Agerpres. Altfel, începând cu trimestrul IV al acestui an, sistemul de franciză poştală, prin care persoanele fizice sau juridice interesate vor putea opera servicii poştale sub brandul Poşta Română, va deveni operaţional.
Poşta Română parcurge un proces de restructurare şi modernizare ce are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei, pe o piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013.
Comoania este lider pe piaţa serviciilor poştale în România şi unicul prestator de serviciu poştal universal. Compania operează printr-o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională şi are, la ora actuală, un număr de 32.000 de angajaţi.
Guvernul a decis, la sfârşitul lunii mai 2013, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei până la data de 28 mai 2013.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 publicat în Monitorul Oficial, Poșta Română va încheia 2013 fără profit, dar şi fără pierderi, şi cu un număr prognozat de salariaţi de 30.750 persoane.