"În cele patru luni de mandat am de gând să fac capitalizarea Poştei Române. Ştiu exact în ce am intrat. Ştiu că sunt foarte multe de rezolvat. Sunt femeie, dar dacă voi considera că trebuie să am ceva să fiu şi bărbat, voi fi şi bărbat. Am venit cu o propunere de organigramă pentru reducerea funcţiilor de conducere. Astfel, la ora actuală există 102 posturi de conducere, dintre care 13 de directori, iar restul şefi de departamente, şefi de direcţii. Am ştiut că organigrama Poştei Române este umflată. Atunci, vor fi reduse 56 de posturi de conducere. Foarte multe posturi sunt organizate din detaşări. Au fost detaşaţi oameni la ANCOM, la compania de drumuri etc.", a spus Petraşcu, citează Agerpres.
Directorul interimar al Poştei Române a explicat că persoanele detaşate vor fi rechemate la post în companie, iar ulterior se va face o analiză a beneficiilor aduse în urma detaşărilor.
Elena Petraşcu a fost numită director general interimar al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) la începutul acestei luni, când Consiliul de Administraţie al companiei a aprobat revocarea directorului general interimar Rareş Stanciu.
Preşedinte a fost ales Adrian Găvruţa (secretar general adjunct al ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale).
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a prezentat în şedinţa noului Consiliu de Administraţie al companiei naţionale "Poşta Română" strategia de redresare a operatorului naţional iar prima măsură luată în cadrul CA a fost mandatarea membrilor comisiei de negociere cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) în vederea modificării prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă referitoare la eliminarea indemnizaţiei de conducere în cazul revenirii de pe o funcţie de conducere pe una de execuţie.
Tot în şedinţa CA din 4 octombrie a fost aprobată şi noua organigramă a CNPR, prin care au fost desfiinţate 56 de posturi de conducere (la nivel central), reprezentând o economie de 424.000 lei lunar la salariile de bază şi 92.000 de lei lunar la indemnizaţiile de conducere, din bugetul pentru salarii al companiei.
Compania Naţională "Poşta Română" este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.