Documentarul ”De ce plătim taxe?” prezintă o analiză în detaliu a sistemului de taxe, de la începuturile sale și până în ziua de astăzi. Astfel, telespectatorii vor putea afla cum mari evenimente din istoria lumii, cum ar fi Revoluția franceză, au contribuit decisiv la crearea taxelor și impozitelor pe care cetățenii le plătesc în prezent.

Bazele sistemului fiscal global, puse în discuție

Filmul va analiza în mare parte state europene, cum ar fi Marea Britanie, Franța și Germania, deoarece acestea sunt țările care au creat bazele actualului sistem fiscal global. Fără influența politică, economică și socială a acestor țări, TVA-ul, impozitele pe proprietate sau pe venit nu ar fi existat.

Un alt subiect abordat în acest documentar sunt inegalitățile sociale (în ceea ce privește salariile, impozitele, serviciile sociale). Acestea sunt extrem de importante, deoarece au dus la mișcări sociale, greve și revolte, dar și la apariția anumitor mișcări extremiste, taxele și impozitele fiind principalele motive. Toate acestea sunt prezentate pe larg în film, inclusiv cele mai recente proteste care au avut loc în Europa.

Filmul este produs în anul 2022, iar postul B1 TV este printre primele din lume care difuzează acest documentar.

”De ce plătim taxe?” va fi difuzat vineri seara, la ora 23:00, pe B1 TV și www.b1tv.ro.

Se amână decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale

Deoarece documentarul este despre taxe și impozite, vă reamintim că la noi în țară, s-a amânat decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale.În urmă cu aproximativ o săptămână, Marcel Ciolacu a confirmat informațiile furnizate de Știrile Pro TV . Liderul PSD a declarat că aceste impozite ar trebui să rămână așa cum sunt acum și să se aplice o derogare la lege până în anul 2025, până când ANAF va fi digitalizat în mod corespunzător.

”Asociaţiile municiilor, oraşelor, au spus că neterminându-se digitalizarea, nu se poate aplica acea grilă notarială şi atunci s-a luat decizia să laşi, să descentralizezi către autorităţile locale. Vorbim de descentralizare, când o facem dăm înapoi şi criticăm”, a declarat Marcel Ciolacu în legătură cu majorarea taxelor pe proprietate, potrivit News.ro.

Liderul PSD a mai spus că ”au descentralizat aceste taxe către autorităţie locale, ele creând un echilibru bugetar”.