Ei sunt singurii 3 oameni din lume care pot călători oriunde fără pașaport sau buletin! Acest privilegiu extrem de rar îi scutește de obligativitatea de a prezenta un paşaport sau un act de identitate în timpul călătoriilor, indiferent de destinaţie.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii continuă tradiția mamei sale
Unul dintre cei trei oameni care se bucură de acest privilegiu special este Regele Charles al III-lea al Marii Britanii. Acesta continuă tradiţia mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care s-a bucurat la rândul său de acest privilegiu.
În spatele acestui privilegiu este emiterea unui document specific care poartă numele monarhului domnitor. În cazul Marii Britanii, acest act este emis de Secretarul de Stat al Majestății Sale Britanice. Prin acest act special se solicită tuturor autorităților relevante „să permită purtătorului său să treacă liber, fără nicio piedică, oferind totodată asistența și protecția necesară”.
Privilegiile nu se opresc aici, Regele Charles al III-lea este și singurul cetățean al Marii Britanii care poate conduce o mașină, deși nu are permis. Documentul care îi permite acest lucru este valabil doar pentru rege, fără să se extindă și la alți membri ai familiei sale.
Drept urmare, Regina Camilla are încă nevoie de pașaport diplomatic pentru călătoriile sale internaționale.
De acest privilegiu se bucură și familia imperială a Japoniei
Familia imperială a Japoniei beneficiază de o practică asemănătoare cu cea a monarhului britanic. Printr-un ordin emis Ministerul de Externe la data de 10 mai 1971 se arată inadecvarea împăratului și împărătesei Japoniei de a deține pașapoarte sau de a fi supuși procedurilor de imigrare și viză ca cetățenii obișnuiți.
Atunci când cei doi împărați vizitează o altă țară, aceștia trebuie să prezinte un document emis de Ministerul de Externe, care anunță în prealabil țara de sosire.
La fel ca în cazul Marii Britanii, regula nu se aplică și altor membri ai familiei imperiale, nici măcar prințului moștenitor și prințesei. Aceștia sunt încă obligaţi să dețină pașapoarte diplomatice.
Cetățenii Japoniei, printre cei mai privilegiați călători din lume
Alți cetățeni ai Japoniei au nevoie de pașaport, însă sunt printre cei mai privilegiați călători din lume, deoarece au acces, fără viză, în 193 de țări.
La polul opus se află India. În ciuda faptului că este una dintre cele mai mari economii din lume, cetățenii din India au acces fără viză în doar 59 de destinații.