Vine iarna. Apetitul pentru sporturile specifice sezonului alb va începe să crească. Întreprinzătorii încearcă să obţină bani din vânzarea serviciilor de agrement. Patinoarele mobile par să devină o afacere tot mai profitabilă. Dar numai două luni pe an, pentru că numai atât ţine sezonul petrecerilor pe gheaţă la români. Preţul este convenabil (între 10 şi 15 lei pentru două ore), iar distracţia include, gratis, tot felul de jocuri, concursuri, tombole, spectacol
Vine iarna. Apetitul pentru sporturile specifice sezonului alb va începe să crească. Întreprinzătorii încearcă să obţină bani din vânzarea serviciilor de agrement.
Patinoarele mobile par să devină o afacere tot mai profitabilă. Dar numai două luni pe an, pentru că numai atât ţine sezonul petrecerilor pe gheaţă la români. Preţul este convenabil (între 10 şi 15 lei pentru două ore), iar distracţia include, gratis, tot felul de jocuri, concursuri, tombole, spectacole, evenimente promoţionale, festivităţi pentru zilele de sărbătoare etc. În plus, în jurul multor patinoare se amenajează spaţii comerciale cu oferte potrivite sezonului.
În acest moment, pe piaţa furnizorilor de echipamente sunt prezente câteva firme care comercializează sau închiriază patinoare mobile. Daniel Aizic spune că firma pe care o reprezintă, Hil Investiţii, este singura care oferă sisteme performante, bazate pe tuburi de aluminiu. Ceilalţi au încercat să pătrundă pe piaţă cu echipamente care utilizează tubulatură de cauciuc, despre care se spune că nu are aceeaşi eficienţă, sau cu produse second-hand.
Petrecerile pe gheaţă sunt super-cool
Daniel Aizic, managing partner la Hil Investiţii
Fişa afacerii
40.000 de euro este capitalul iniţial minim de pornire, în condiţiile în care toate echipamentele au fost inchiriate
250.000 de euro este investiţia ulterioară în echipamente proprii (patinoare, chillere, echipamente de sunet şi lumini, căsuţe de lemn, accesorii şi alte materiale).
3 angajaţi permanent şi, în funcţie de nevoi, mai mulţi angajaţi sezonieri. Activitatea se desfăşoară sezonier, din decembrie până în februarie.
500.000 de euro este cifra de afaceri din ultimul sezon, cu un profit de circa 20%
60.000 de euro este costul închirierii unui patinoar mobil cu o suprafaţă de 600 mp.
180.000 de euro este preţul de cumpărare a unui patinoar cu echipamente noi. La acest preţ se mai adaugă instalarea, mentenanţa, demontarea, transportul, depozitarea, curentul electric, cheltuielile de personal, promovarea afacerii etc.
Recomandare
Experienţa dovedeşte că patinoarul este o sursă de evenimente ale căror beneficii se pot măsura corect la nivelul comunităţii locale. De aceea, în vestul Europei se preferă închirierea patinoarelor, finanţatorii fiind primăriile sau firmele. Acestea au interesul de a obţine vizibilitate în cadrul comunităţilor locale prin intermediul unor oferte cât mai atractive de petrecere a timpului liber.