Poți avea coronavirus, chiar dacă testul a ieșit negativ. Un cunoscut medic avertizează: Dacă ai simptome, te izolezi

Așadar, medicul Adrian Marinescu a vorbit, la Digimatinal, despre testele pentru coronavirus care se pot face acasă. El a precizat că aceste teste sunt orientative și că persoanele care au simptome ar fi mai bine să rămână în izolare.

„Testul, dacă e negativ, și am totuși simptomatologie, nu înseamnă că nu am Covid. Dacă am simptome, mă izolez, căci e posibil să am infecția. Chiar dacă acest test e negativ, încerc să mă izolez și, eventual peste o zi sau două să repet testul. Testul care se face intranazal este mai complicat. Pentru a-l face corect, bețișorul trebuie să intre mult. Nu putem să cerem tuturor să știe asta”, spune medicul.

Potrivit medicului, testul de salivă este mai ușor de efectuat, însă este doar orientativ.

„Este mai ușor de făcut, toată lumea poate să-l facă. Chiar dacă testul de salivă este negativ nu înseamnă că exclude (infectarea – n.r.), este strict pentru partea de orientare”, a spus Adrian Marinescu.

Medicul a vorbit și despre a treia doză de vaccin

Într-o altă ordine de idei, medicul Adrian Marinescu a vorbit și despre cea de-a treia doză de vaccin, despre care spune că ar trebui administrată persoanelor vulnerabile și personalului medical.

Medicul este de părere că personalul medical are un risc crescut de infectare din cauza bolnavilor, în timp ce persoanele vulnerabile au o imunitate mai scăzută.

„Peste tot în lume s-a plecat de la două categorii: personalul medical, pentru că are risc să se infecteze și personalul medical trebuie să rămână sănătos și cei care sunt vulnerabili – vârstnici și cei cu afecțiuni cronice, pentru că dacă imunitatea este deficitară înseamnă că răspund mai puțin la vaccin și cele două doze nu aduc chiar ce voiai ca efect. Atunci vii cu doza a treia care e un booster și ai un răspuns imun care să fie net superior”, a spus medicul.

Sursa foto: Dreamstime