Angajamente concrete au fost foarte puține la Glasgow, s-au rostit mai mult declarații solemne, a afirmat János Áder, președintele Ungariei, miercuri, pentru postul ungar de radio Kossuth, unde a fost invitat pentru a vorbi despre summitul climatic din Scoția.
János Áder a amintit că, în urmă cu șase ani, încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice a reprezentat un act voluntar, căruia i s-au alăturat toate statele lumii. Acestea au convenit ca peste cinci ani să aibă loc o analiză a ceea ce s-a realizat dintre angajamente, de exemplu, care a fost situația emisiilor de dioxid de carbon.
Statele participante s-au angajat să își transforme producerea și utilizarea de energie în așa fel încât creșterea temperaturii globale să nu depășească 2 grade. Însă a fost clar, deja atunci, la Paris, că nici măcar obiectivul atingerii țintei minime nu este unul realist, cu atât mai puțin cel cu privire la cele 1,5 grade căt se dorea, a spus șeful statului ungar.
Potrivit lui János Áder, vorbim din ce în ce mai mult despre obiectivul de 1,5 grade, în timp ce ne îndepărtăm din ce în ce mai mult și de cele 2 grade. Dacă vom continua astfel, creșterea temperaturii globale ar putea ajunge și la 2,7%. A fost un semnal negativ și faptul că nu s-a înregistrat un progres semnificativ nici înainte de conferința de la Glasgow, la întâlnirea G20 de Roma, la care au participat statele cele mai evoluate din lume – care sunt, în mare parte, și cele care au cele mai mari emisii, a spus președintele. Iar la Glasgow, dintre acești mari poluatori, China, Brazilia, Rusia și Turcia nici măcar nu s-au mai regăsit printre participanți, a adăugat Áder.
Soluțiile împotriva schimbărilor climatice
Este adevărat că la Adunarea Generală a ONU din luna septembrie, China a anunțat – în mod neașteptat – că până în 2060 va deveni neutră din punct de vedere climatic. Acesta este un angajament semnificativ, a remarcat președintele ungar. János Áder a spus: mulți se așteptau că la Glasgow va lua naștere un acord cu privire la eliminarea treptată a subvențiilor publice de sute de miliarde de dolari cheltuiți pentru producerea și utilizarea energiei fosile, sau despre faptul că nu vor mai fi construite noi centrale electrice pe cărbune, sau că va fi în sfârșit îndeplinit angajamentul de acum un deceniu și ceva, potrivit căruia, pentru a îndeplini obiectivele climatice, statele dezvoltate să pună laolaltă 100 de miliarde de dolari pe an pentru țările aflate în curs de dezvoltare. Până acum a fost adunată suma de aproximativ 80 de miliarde de dolari; în orice caz, cele 27 de state membre UE și-au plătit partea, a specificat șeful de stat.
În același timp, János Áder a declarat că unul dintre lucrurile pozitive de la conferința din Glasgow este angajamentul prim-ministrului indian, care a spus că, până în 2070, țara sa va fi neutră din punct de vedere climatic, iar până în 2030, jumătate din producția de electricitate a statului va proveni din surse regenerabile. Reprezintă un pas înainte și formarea coaliției pentru protejarea pădurilor: aproximativ 100 de țări s-au angajat ca până în 2030 să pună capăt defrișărilor și să-și mărească suprafețele împădurite, a subliniat Áder.
Nu există niciun motiv pentru care Ungariei să-i fie rușine, a spus președintele. Ţara răspunde pentru numai 0,13% din emisiile din lume, însă, spre deosebire de majoritatea statelor, și-a luat angajamente concrete, cu termene-limită specifice, cum ar fi o lege care prevede că, până în 2050, Ungaria va fi neutră din punct de vedere climatic. În același timp, până în 2030, autobuzele din mediul urban vor fi alimentate cu energie electrică, iar capacitatea de energie solară va crește semnificativ, de la an la an. Ungaria nu a început acțiunea de împădurire doar acum; după ce în urmă cu 100 de ani, în urma Trianonului a pierdut peste 90% dintre pădurile sale, suprafața acestora a crescut constant – indiferent de cine s-a aflat la conducerea țării – situându-se în prezent la 22%, a explicat János Áder. Ungaria nu este bogată, cu toate acestea a reușit să ia astfel de decizii și să realizeze un asemenea proces, a adăugat președintele.
Cu privire la Expoziția și summitul internațional de sustenabilitate “Planet Budapest 2021”, care va începe la finalul lunii noiembrie, János Áder a spus că, pe lângă discuțiile științifice despre sustenabilitate, climă și criza apei, cu participarea țărilor membre ale Grupului de la Visegrád (V4), se va organiza și o expoziție corporativă, care va oferi soluții bune la mai multe probleme din domeniu, arată MTI.