Începând cu 1 ianuarie 2018, deși contribuțiile sociale plătite pentru un venit salarial sunt în creștere, cele plătite pentru veniturile din activități independente sunt în scădere, se arată într-un comunicat al EY România.
Modificări substanțiale sunt aduse nu doar veniturilor de natură salarială, ci și celor din activități independente. Dacă modificările pentru veniturile din salarii au stârnit multe dezbateri controversate, cele privind activitățile independente au părut să treacă mai mult neobservate sau extrem de puțin atinse.
Făcând un calcul simplu al nivelului de contribuții sociale care ar urma să se datoreze pentru cele două tipuri de venit, constatăm o discrepanță semnificativă.
Astfel, în contextul în care un salariat câștigă un venit salarial brut de 5.000 lei/lună, acesta va avea aceeași povară fiscală (impozit pe venit și contribuții sociale individuale) ca și persoana care câștigă un venit din activități independente de 3 ori mai mare (mai specific – 14.575 lei).
Diferenţa enormă vine ca urmare a introducerii plafonului lunar la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară (i.e., prevăzut a fi de 1.900 lei), pentru care se vor datora contribuțiile sociale în cazul veniturilor din activități independente.
Deși venitul la care se poate asigura în scopuri de asigurări sociale o persoană care desfășoară activități independente poate fi unul ales, e puțin probabil ca acest venit ales să fie de prea multe ori mai mare decât cel minim impus de lege.
Astfel, ajungem la concluzia că, oricât de mult ar câștiga pe lună o persoană fizică din activități independente, fie 5.000 lei, fie 1.000.000 lei, nivelul de contribuții va fi același, adică 665 lei/lună.