Poveste Crăciunului din perspectivă ortodoxă

Iosif și Maria se gândeau mereu la cuvintele îngerului și știau că Pruncul care urma să se nască avea să fie cu totul deosebit. Se pregăteau pentru acest eveniment, dar, cu puțin înainte de sosirea momentului așteptat, Iosif a aflat că trebuiau să plece într-o lungă călătorie spre sud. Trebuiau să ajungă la Betleem, de unde se trăgea familia sa, în localitatea unde trăise cândva marele său strămoș David.

Când au ajuns la hanul unde voiau să se cazeze, acesta era deja plin. Iosif și Maria au găsit doar un staul, în care au putut înnopta. Acolo, în acel loc umil, Maria L-a născut pe Fiul său. L-a înfășat în scutece curate și L-a așezat în ieslea cu fân, care I-a ținut atunci loc de leagăn.

Îngerii vestesc

În ținutul din jurul Betleemului se aflau în acea noapte păstori care stăteau pe câmp cu turmele lor. Ei își păzeau oile de numeroasele animale sălbatice ce dădeau târcoale în întuneric.

Dintr-o dată, noapte adâncă din jurul lor a fost luminată de slava lui Dumnezeu și un înger al Său a venit lângă ei. Văzându-l, păstorii s-au înfricoșat, însă îngerul i-a liniștit și le-a propovăduit despre nașterea Mântuitorului.

Păstorii au putut vedea alături de îngerul care le vorbise, o mulți de alți îngeri.

După ce îngerii au plecat, păstorii, încă foarte uimiți, și-au propus să meargă să vadă nașterea Mântuitorului.

Când au ajuns la Betleem, i-au găsit pe Maria și Iosif și-au văzut cu ochii lor pruncul culcat în iesle, întocmai cum le spusese îngerul. Păstorii au povestit totul Mariei și lui Iosif, explicând plini de însuflețire ce îi adusese la ei.  Maria a primit cu bucurie cuvintele lor și le-a păstrat cu smerenie în inima ei.

Cei trei Magi de la Răsărit

Dumnezeu a descoperit taina nașterii lui Iisus și unui grup mici de oameni, care nu erau săraci și disprețuiți ca păstorii. Erau înțelepți din părțile Persiei, oameni bogați și importanți, care se ocupau cu studierea astrelor.

Într-una din acele nopți, au fost foarte impresionați să descopere pe cer o stea nouă și strălucitoare. Erau siguri că ea anunța un eveniment deosebit, nașterea unui rege. Au fost cu toții de acord să urmeze calea stelei pentru a-L găsi pe rege.

Când au intrat în Israel, au știut că ajunseseră aproape de capătul drumului lor, pentru că steaua călăuzitoare nu se mai vedea pe cer. Ajunși în Israel, cei 3 Magi au început să întrebe în stânga și în dreapta unde se află noul Rege al iudeilor. Aceste întrebări au ajuns și la urechile lui Irod cel Mare care i-a chemat pe cei 3 Magi la palat. Aici, Irod cel Mare le-a spus acestora să meargă să Îl caute și când Îl vor găsi să-i dea de veste mințindu-i că dorește să îi aducă și el omagiile sale.

După ce au plecat de la palat, steaua li s-a arătat din nou și au continuat drumul până la staulul unde se aflau Maria și Iosif împreună cu pruncul Iisus Hristos. Cei 3 Magi au îngenuncheat în fața Sa și s-au închinat Lui, apoi I-au oferit daruri precum aur, tămâie și smirnă.

În acea seară, în timp ce dormeau, celor 3 Magi li s-a arătat în vis care sunt adevăratele intenții ale lui Irod cel Mare iar a două zi aceștia au plecat pe altă cale în țara lor.

Legătura dintre nașterea Domnului și Moș Crăciun

Există o legendă potrivit căreia staulul unde au stat Iosif și Maria împreună cu Iisus aparține, de fapt, lui Moș Crăciun.

Se spune că Maica Domnului, atunci când i-a venit vremea să nască, a bătut mai întâi la poarta lui Moş Ajun. Acesta fiind un om sărac, a trimis-o la fratele său mai bogat, Moş Crăciun.

Soția acestuia, Crăciunița a primit-o în iesle pe Fecioara Maria, care l-a născut pe Iisus, în fân, printre animale.

Se spune ca Hristos s-a născut pe data de 25, deși nu se știe luna exactă. A fost aleasă luna decembrie pentru că atunci aveau loc sărbătorile păgâne.
Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei. Este o bună ocazie când se reunesc părinți, copii și nepoți. Cu alte cuvinte, Crăciunul este momentul care unește familiile.

Se colindă casele pentru un an mai bun, se pregătesc mâncăruri tradiționale și se împodobește bradul, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.

Semnificația bradului de Crăciun

Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.

Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.

În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.

Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. În timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății, printre care: globulețele de sticlă, beteala, bomboanele de ciocolată, instalațiile luminoase, etc

Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc și duce la îndeplinire dorințele.

Rolul colindelor în perioada Sărbătorilor de iarnă

Veche tradiţie la români, colindatul dă mărturie despre felul cum înţelepciunea populară a ştiut să vestească, prin versuri, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Colindele româneşti sunt încărcate de frumuseţe şi duioşie, dar au, totodată, şi un puternic mesaj teologic. Prin vechimea lor, ele sunt un tezaur valoros al culturii şi spiritualităţii româneşti. Perioada pregătitoare Sărbătorii Naşterii Domnului este marcată de cântatul colindelor, ca modalitate de a vesti Întruparea Mântuitorului.

Colindele prin care se vesteşte Naşterea Domnului în ajunul zilei de 25 decembrie sunt de inspiraţie biblică. Prin versurile imnurilor dedicate Crăciunului se reconstruiesc imagini din Sfânta Scriptură sau aspecte surprinse în icoane.
Primele colinde au apărut cinci secole mai târziu de la naşterea lui Hristos. Forma iniţială a acestora este întâlnită în Roma, acolo unde erau cunoscute şi cântate în timpul festivalurilor sau în timpul unor procesiuni.
Istoricii consideră că forma actuală, de imnuri dedicate Crăciunului sau Paştelui, s-a conturat în perioada contemporană.
Dacă în Roma secolului al V-lea colindele erau un ritual prin care se făceau urări de fertilitate şi belşug, în prezent, în spaţiul creştin ele au rolul de a anunţa naşterea lui Mesia.
Cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belşug pentru noul an. Tot atunci se împărţeau şi daruri celor care colindau, obiceiul fiind întâlnit şi astăzi.
Potrivit tradiţiei, colindătorii trebuie să primească un colac făcut din grâu curat, numit colindeţ. Romanii sărbătoreau prin „Calendae” Naşterea Soarelui, iar în colindele lor dansabile se vorbea despre astrul ceresc. Istoricii sunt de părere că inclusiv în prezent, prin obiceiul de a împărţi colaci şi nuci colindătorilor, se fac trimiteri la simbolul cercului, al perfecţiunii.
Naşterea Soarelui era vestită timp de şase zile de un grup de de bărbaţi care mergea din casă în casă şi colinda aşezându-se în forma unui cerc. În prezent, cu colindul merg copiii şi tinerii, iar în unele zone, după apusul soarelui, anunţă naşterea lui Iisus chiar şi adulţii.

Colindele creştin-ortodoxe ilustrează aspecte din viaţa Mântuitorului pe pământ. Unele vorbesc despre bucuria naşterii, altele despre evenimentele triste care, potrivit Bibliei, s-au derulat după naşterea lui Iisus, cum ar fi uciderea celor 14.000 de prunci de către regele Irod.