Pe parcursul acestei săptămâni, Oana, Andrei, Dana, Leonard și Cristina s-au luptat la "Mâncare pe care" pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină. Un nou record al emisiunii a fost setat de Leonard Petcu, care a reușit să obțină 78 de puncte, implicit și premiul de 5.000 de lei.
Leonard Petcu, cel care a reușit să obțină 78 de puncte, implicit și premiul de 5.000 de lei, a găzduit o cină delicioasă într-o locație cu totul specială: Muzeul din Golești. Alegerea acestuia a fost profund apreciată de invitații săi: „Locul în care am ajuns este un paradis”, a declarat Oana.
Meniul ales de Leonard a fost unul tradițional și a constat în chifteluțe cu salată de vinete și ardei copt, tochitură cu cârnați, mămăligă, ou și orez cu lapte. De asemenea, lista cu bucate a fost printată pe o hârtie legată de o pereche de opincuțe: „Simbolizează dragostea mea pentru folclor, tradiție și tot ce înseamnă românesc” a fost explicația acestuia.
Preparatele alese au fost pe placul oaspeților: „Este un fel de mâncare câștigător”, „Orezul cu lapte nu numai că avea un gust foarte bun, dar avea și un miros demențial” au fost câteva dintre comentariile celor patru concurenți ai emisiunii.
Mai mult decât atât, atmosfera creată de Leonard a fost de excepție: „Am dansat atât de mult și m-am simțit atât de bine!”, a spus Cristina entuziasmată. Andrei va rezuma experiența scurt: „Voie bună, joc, muzică și prieteni”.
Povestea greutăților lui Leonard Petcu a stârnit emoții puternice
În ciuda bunei dispoziții induse, gazda a povestit și despre momentele grele prin care a trecut în copilărie:
„La 10 ani am plecat la București pentru că am vrut să devin cântăreț. Eram un copil singur, un copil fără părinți”. Povestea greutăților ce l-au încercat pe Leonard a stârnit emoții puternice printre oaspeții săi.
„Nu a avut o copilărie ușoară, a muncit de la o vârstă fragedă. Mă bucur că am cunoscut un om atât de muncitor și ambițios”, a declarat Dana cu lacrimi în ochi.
Începe o nouă cursă către titlul de gazdă perfectă de la „Mâncare pe care”
Victoria l-a făcut pe Leonard să fie extrem de fericit: „Să știți că nu sunt doar eu câștigător, câștigători suntem cu toții. M-am bucurat foarte mult de această experiență! Mă bucur din suflet că ne-am cunoscut și sper să ne mai întâlnim!”, le-a spus ocupantul locului întâi invitaților săi.
Luni începe o nouă cursă către titlul de gazdă perfectă și premiul de 5.000 de lei. Pentru a vedea ce petreceri și cine vor fi găzduite de viitorii cinci concurenți, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită la PRO TV sau, în avans, pe VOYO.