Povestea din spatele debarcării lui Dăncilă: Cum a jucat PSD la alegerile prezidențiale

În PSD istoria e cât se poate de clară: liderul este iubit și susținut cât timp nu pierde. În clipa în care nu mai atrage voturi, el este mazilit. Singurul care a scăpat a fost Ion Iliescu.

Viorica Dăncilă se află acum în poziția de a pierde tot. Greii partidului pun la cale tot felul de scenarii pentru a o înlătura de la șefia PSD. Motivul: pierderea alegerilor prezidențiale.

Ceea ce poate nu se știe sau s-a uitat de foarte mulți, este că această mișcare nu este nouă în PSD. S-a întâmplat și cu Mircea Geoană, dar și cu Adrian Năstase.

Singurul lider PSD care a rezistat după ce a pierdut confruntarea la Președinție a fost Ion Iliescu. Era anul 1996 iar șef al statului a devenit Emil Constantinescu. Dar și atunci, partidul a fost puternic zguduit prin plecarea lui Theodor Meleșcanu, care a fondat Alianța pentru România alături de alți membri importanți ai PDSR-ului de atunci.

A venit următorul ciclu electoral. Adrian Năstase a pierdut în fața lui Traian Băsescu, după o confruntare care a împărțit efectiv România în două. Șocul pentru PSD a fost mare mai ales că Adrian Năstase a plecat în cursa pentru Cotroceni cu prima șansă. După alegerile cu Băsescu, Năstase primește o funcție de consolare, cea de președinte executiv al PSD. El preia și șefia Camerei Deputaților, dar nu pentru mult timp.

Fiind un lider cu greutate, Năstase nu a fost eliminat chiar imediat după pierderea alegerilor prezidențiale, dar baronii din PSD au așteptat la cotitură iar în 2006 au luat decizia care a schimbat soarta lui Năstase.

S-a întâmplat la Hotel Confort din Otopeni iar ședința a ținut aproape noua ore. Președintele de atunci al PSD, Mircea Geoană, a fost cel care a propus demiterea din functie a lui Năstase. Lovitura de graţie a venit însă chiar de la baronii PSD de atunci: Marian Vanghelie și Robert Negoiță. În cele din urmă, Adrian Năstase a fost silit să demisioneze din funcţiile de la Cameră şi din PSD.

Au urmat alegerile prezidențiale din 2009, când Mircea Geoană devine președinte al României doar pentru câteva ore. Și asta în viziunea sa, pentru că în dimineața imediat următoare după alegeri, românii află că Traian Băsescu câștigă un nou mandat la Cotroceni.

Cum în PSD deja devenise o tradiție, urmează mazilirea lui Mircea Geoană din fruntea PSD. Pierde șefia partidului în fața lui Victor Ponta, într-un Congres în care, din nou, baronii PSD fac toate jocurile. Numai că de această dată, Marian Vanghelie a fost cu Geoană până la capăt.

A venit apoi rândul lui Ponta. Acesta s-a autosuspendat din funcția de președinte al PSD după ce procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale împotriva sa în dosarul Rovinari-Turceni. La șefia interimară vine Rovana Plumb care are și susținerea lui Ponta pentru a conduce pe viitor partidul. Pierde însă în fața lui Liviu Dragnea.

La conducere vine Dragnea, care n-a mai apucat să fie eliminat din cauza rezultatului unor alegeri. Motivul a fost altul și este cunoscut de toată lumea.

Acum, Viorica Dăncilă se află în fața aceluiași scenariu care demonstrează că în PSD nimic nu s-a schimbat: liderul este debarcat după fiecare bătălie pierdută cu românii.

i