Să creezi un brand 100% românesc, de la zero, într-o piață bătătorită de importuri, ar putea să pară, cel puțin la prima vedere, un lucru extrem de curajos. Iar când lucrurile sunt puse în ordine de o tânără aflată, încă, pe băncile facultății, curajul aproape că este dus la extrem.
”Doamna Musette”, cum este cunoscută în piața de modă Cristina Bâtlan, abia ce începuse primul an de facultate, la Drept, când i-a venit o idee ușor năstrușnică pentru vremea aceea: să facă pantofi. De la idee și până la a construi un business solid a fost nevoie de un drum pavat cu multă muncă și încredere. Dar a meritat. Astăzi, brandul Musette a cucerit nu doar România, ci și unele piețe externe, produsele fabricate aici – pantofi, genți și accesorii – luând calea către Franța, Austria, Ungaria, Luxemburg, Israel, Liban, Bulgaria și America.
De altfel, compania a avut o dezvoltare susținută pe segmentul de retail clasic, în piața locală, obiectivul fiind ca până în 2020, să aibă, la nivel internaţional, cel puţin 200 de magazine. În paralel, Musette se dezvoltă şi online, un segment care „creşte de la o zi la alta şi se apropie deja de 10% din afacere“. O afacere estimată să crească cu 20% anul acesta.
Succesul pe care Cristina Bâtlan îl are în plan profesional se răsfrânge, cumva, și în plan personal. Într-un interviu pentru revista Capital, ”Doamna Musette” povestea despre o vacanță de o lună în India, unde a fost anul trecut, o experiență inedită pe care ar trebui să o trăiască oricine. A fost acolo să mediteze într-un centru special, să găsească răspunsuri la întrebări pe care fiecare om ajunge să le amestece prin minte, la un moment dat, în viața lui.
A învăţat cum să trăiască „Aici şi Acum“, a început să simtă lucrurile într-un mod cu totul nou. Cele 30 de zile petrecute într-un „Vipassana center“, înfiinţat de Satya Narayan Goenka (maestru spiritual al meditaţiei Vipassana), i-au creat o nouă perspectivă asupra vieţii.
Citiţi şi Povestea Gabrielei Firea, jurnalistul care a ajuns primar al Capitalei
Citiţi şi Povestea Ancăi Vlad, femeia care a creat "Farmacia Inimii, Catena"
Citiţi şi Povestea Laurei Codruţa Kovesi, femeia în care românii au cea mai mare încredere!
Citeşte şi Povestea Ancăi Dragu, a doua femeie ministru al Finanţelor din istoria României
Site-ul capital.ro vă prezintă în fiecare zi din luna martie portretul unei femei de succes din România, extras din ultima ediţie a Top Capital 50 Femei de Succes, publicat la finalul anului trecut.