Ioana Maria Petrescu s-a născut la 1 iulie 1980, la Bucureşti şi a învăţat la liceul Mihai Viteazu. La vârsta majoratului era, aşadar, una dintre numeroasele absolvente de liceu cu ştaif din România. Ce s-a întâmplat ulterior avea să facă diferenţa.
Ioana Petrescu nu a făcut facultatea în România, precum cei mai mulţi dintre colegii săi de generaţie, ci în Statele Unite. Mai precis la Colegiul Wellesley din Boston, pe care l-a absolvit summa cum laudae în 2003, obţinând o diplomă de licenţă în Matematică şi Economie.
Acest colegiu, prima treaptă din ascensiunea actualului ministru de Finanţe, are o poveste specială. A fost înfiinţat în 1870, actul său de constituire purtând semnătura guvernatorului de Massachusetts de atunci, William Claflin.
Wellesley College a fost conceput de "părinţii" săi, Pauline şi Henry Fowle Durant, ca un institut de învăţământ superior pentru fete. Scopul declarat era, potrivit documentelor istorice păstrate de Wikipedia, "să pregătească femeile pentru marile conflicte şi vastele reforme din viaţa socială".
Astăzi, Wellesley College este monitorizat în Top 10 instituţii de studiu pentru ştiinţe liberale, face parte din Seven Sisters, un club select format din 7 universităţi pentru femei din SUA şi a fost declarată cea mai bună facultate pe ţară în 2011.
În perioada 2003-2008, Ioana Petrescu a susţinut un doctorat şi masterat în Economie, la Universitatea Harvard, cea mai veche universitate din SUA, înfiinţată la 8 septembrie 1636, când teritoriul american se afla încă sub posesiune britanică. Teza de doctorat a avut ca subiect taxele şi relaţiile internaţionale.
Coordonatorul tezei de doctorat a Ioanei Petrescu este Martin Feldstein, profesor la Harvard şi preşedinte emerit al Biroului Naţional de Cercetări Economice, organism pe care l-a condus din poziţie executivă între 1978 şi 2008. În perioada 1982-1984 a fost consilier economic principal al preşedintelui Ronald Reagan, funcţie din care s-a retras după ce a avut divergenţe de opinie pe tema deficitelor cu administraţia de la Casa Albă.
Ioana Petrescu a beneficiat, în perioada 2003-2004, de bursă Horton-Hallowell de la Wellesley College, în 2003-2005 de Bursă Rita Ricardo-Campbell de la Universitatea Harvard şi în 2005-2008 de Bursă Starr pentru cercetarea economiei securităţii naționale, Universitatea Harvard.
Cât de valoroasă (sau de nevaloroasă) este Ioana Petrescu? Dacă parcurgem un curs susţinut de actualul ministru al Finanţelor din România, vom recunoaşte strict stilul american, concis, care te îndeamnă să aplici cunoştinţele teoretice la o situaţie dată.
De exemplu, cursul Dezvoltarea Economică Internaţională, 2012. Descriere succintă: "îi iniţiază pe studenţi în politicile relevante pentru economiile în dezvoltare şi de tranziţie, abordând subiecte diverse, de la construcţia de baraje şi infrastructură în China până la politicile anti-sărăcie din Argentina şi tehnicile de creditare din Etiopia".
Studenţii trebuia să scrie un text scurt (nu mai mare de 10 pagini) despre politicile într-o economie în dezvoltare. "Veţi alege una dintre cele 6 politici prezentate în această programă" (studenţilor li se punea la dispoziţie o lucrare explicativă). "Textul vostru va descrie acest tip de politică şi problemele aflate sub incidenţa acestei politici şi va conţine o evaluare din care să rezulte cât de bine se aplică această politică la problemele în cauză. Puteţi folosi date statistice, tabele, grafice".
Un stil aplicat, pe modelul "avem o problemă, cum o rezolvăm". Poate că problema Ioanei Petrescu este că s-a nimerit ministru de Finanţe într-o ţară încă incapabilă să îşi identifice problemele.
Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi ministrul finanţelor Ioana Petrescu privind impactul reducerii CAS cu 5% asupra încasărilor bugetare au fost date publicităţii de preşedinţie.
Potrivit înregistrării, schimbul de replici a fost:
Traian Băsescu: Doamnă, daţi-mi şi mie studiul care spuneţi că s-a făcut.
Victor Ponta: Vă dăm tot ce avem.
Traian Băsescu.: Măi, oameni buni, am zis că discutăm. (…) Arătaţi-mi din ce se compune structura de venituri suplimentare.
Ioana Petrescu: În momentul în care vom elabora bugetul pe 2015 sursele vor fi foarte clare.
Traian Băsescu: Doamnă, dar eu trebuie să o promulg acum. Eu aş vrea să o promulg şi aş vrea să o promulg credibil.
"Argumentele pe care mi le aduceţi dumneavoastră sunt argumentele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba", a a mai spus Băsescu.
Un alt fragment din înregistrare, îl arată pe Victor Ponta complet suprins de o întrebare a preşedintelui referitoare la MTO (Medium Term Objective). MTO reprezintă o valoare de referinţă specifică pentru situaţia bugetară a fiecărui stat membru al UE pentru prevenirea dezechilibrelor. Toate statele membre trebuie să atingă MTO sau să facă paşi însemnaţi pentru atingerea lui prin reducerea deficitului structural cu 0,5% din PIB anual. MTO are scopul de a asigura însănătoşirea politicilor bugetare. Deficitul maxim acceptat prin Pactul de Stabilitate şi Creştere este de 3% din PIB.
Traian Băsescu: Mai avem şi MTO-ul.
Victor Ponta: Poftiţi?!
Traian Băsescu: MTO-ul. Mai avem şi MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde.
Victor Ponta: Domnule preşedinte, o să lucrăm la toate. Când avem proiectul de buget o să vină la promulgare la dumneavoastră sau la noul preşedinte.
Traian Băsescu: Sper să vină la mine, să avem buget înainte de alegeri. Ar fi unfair să intrăm în alegeri fără buget.