Omul de afaceri Vasile Turcu, decedat după ce încercase să se sinucidă în urmă cu câteva zile, a intrat în topul milionarilor români în anul 2003, cu o avere estimată atunci la şapte milioane de dolari, şi a ieşit din rândul primilor 300 de milionari ai ţării în 2014, când averea sa ajunsese la 18-20 mil. euro.
Baza averii sale a constituit-o grupul său de firme din domeniul construcţiilor, Romconstruct. El a intrat în toamna anului 2003 ca sponsor al echipei de handbal masculin Dinamo-Romconstruct, la care deţinea 50% din acţiuni, iar povestea sa a fost strânsă de cea a clubului Dinamo.
De la comerţul cu blugi aduşi din Turcia, pizzerie şi jocuri mecanice – activităţi pe care le desfăşura la începutul anilor `90, Vasile Turcu a ajuns să facă bani „din apă şi pământ“, după cum îi plăcea să spună. În 1992 a intrat în afacerile din construcţii, domeniu în care a lucrat şi înainte de 1990 şi în care s-a specializat. De la un mic SRL a ajuns proprietarul grupului de firme Romconstuct, în care lucrau peste 3.000 de angajaţi în perioada de glorie. Firma cuprinde staţii de betoane, staţii de agregate şi balastiere, o societate care se ocupă de restaurarea monumentelor istorice, firme de construcţii civile şi industriale, de proiectare şi transport. Trei dintre firmele grupului, Romvial, Orizont şi Titan, deţineau spaţii comerciale şi imobile ale fostelor ICRAL-uri din Sectoarele 1,3 şi 6. Luna trecută, firmele au fost silite de instanţă să predea Primăriei Capitalei tot fondul locativ preluat de la ICRAL-uri. Afacerea de 1,2 mil. lei pe an era ultima care mai funcţiona din imperiul omului de afaceri.
În perioada de criză economică, activitatea grupului s-a axat pe renovarea clădirilor istorice, de la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ şi Muzeul de Artă din Craiova până la Muzeul Naţional de Istorie şi Arcul de Triumf.
El a intrat în 2004 în acţionariatul clubului de fotbal Dinamo şi a fost membru în consiliul de administraţie al clubului. El a preluat în acel an şi echipa de fotbal din divizia C Faur, plus baza sportivă Pantelimon, ce aparţinea fostei întreprinderi Faur. A renunţat la conducerea clubului Dinamo în 2010. El spunea că a investit în Dinamo din 2003 şi până în 2010 circa patru milioane de euro. Vasile Turcu a fost şi vicepreşedinte al Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.
Averea omului de afaceri a atins vârful în anul 2007, când intrarea României în Uniunea Europeană a dus la o explozie a pieţei imobiliare şi, implicit, a valorii portofoliului său de active imobiliare. Averea sa a fost evaluată atunci de revista Capital la 150-160 mil. dolari.