Bas-boierul Filipescu era unul din puținii păstrători ai tradițiilor vechi românesti.
Purta vechiul costum boieresc, fuma narghilea și primea prietenii în camera cu divane, unde stăteau numai bărbații.
Taraful lui Ochi-Albi cânta pentru boieri, iar toți lăutarii, ca să respecte principiile gazdei, au venit îmbrăcați în vechile și fastuoasele lor costume și cântau romanțele vechi cu of-of-of-uri atât de prelungite, că îți sfâșie inima.
La masa aceasta, unde se perindă numai bucate tradiționale, e și pictorul Charles Doussault, căruia îi datorăm gravurile ce ilustreaza acest articol, pe care el le-a publicat, în 1848, în L’Illustration.
La sfârșitul mesei, vine plăcinta preparată dupa rețetele cele mai vechi: cu carne, cu brânză de oi, cu brânză de vaci, cu caimac și cu varză.
Iar fiecare găseste câte un răvaș, compus chiar de soția gazdei.
Răvașul e un soi de epigramă aruncatä la întâmplare în foile plăcintei. Toată lumea citește, face haz, comentează răvașele găsite.
Apoi Ochi-Albi face o cântare pentru fiecare boier în parte, urându-i toate fericirile.
O adevărată ploaie de galbeni cade asupra läutarului. Fiecare boier se întrece să-și arate calitățile de țintas, aruncându-i galbenii în gura cămășii.
Ultimul, bas-boierul Iordachi Filipescu, umple un pahar cu galbeni, toarnă vin deasupra și-l dă lăutarului să bea.
În aceeași noapte, în Palatul Domnesc, are loc o recepție, dată de Gheorghe Bibescu Vodă.
În frumoasele saloane, feeric luminate, ale fostei case Golescu, atmosfera e cu totul alta.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
