Povestea româncei de la Bruxelles care ghidează turiştii prin Parlamentul European

Mariana Cosac a pornit de la profesia de profesor de chimie și a ajuns funcționar în cadrul Parlamentului European. Ea este conferențiar în cadrul Unității Vizite și Seminarii din cadrul Direcției de Comunicare. De aproape 10 ani se află la Bruxelles și nu regretă niciun moment că a ales o carieră la nivel european.

Mariana Cosac are la bază profesia de profesor de chimie. A început să predea în 1987, mai întâi la o școală de țara din județul Dâmbovița. Mai târziu a devenit director și, după ce la sfârșitul anilor 90 a urmat cursuri de formare profesională pe teme europene, unul dintre primii inspectori responsabili cu programele de cooperare europeană în domeniul educației și formării profesionale din țara. "Îmi amintesc cu multă plăcere de acea perioadă de pionierat – am avut ocazia de a pune bazele proiectelor de cooperare europeană în județul Dâmbovița, foarte puțini dintre colegii mei profesori auziseră despre oportunitățile de cooperare oferite la nivel european. În mai puțin de doi ani am reușit să avem multe proiecte de parteneriat european și să devenim unul din județele cu cele mai bune rezultate la nivel național" , povesteşte Cosac.

 

După câțiva ani, Mariana Cosac a început să lucreze la Agenția Națională Socrates, unde a coordonat o serie de programe de cooperare europeană la nivel național. "Am avut oportunitatea de a lansa câteva  proiecte noi la nivel național, că de exemplu <>, care încuraja învățarea limbilor străine prin premierea și valorificarea proiectelor inovatoare în acest domeniu", a completat aceasta.

 Călătoria spre Bruxelles a început în iunie 2005 când s-a înscris online pentru un post de agent contractual la Parlamentul European. În urmă probelor scrise și a interviului organizat cu reprezentanți Comisiei Europene, a primit contractul și și-a început activitatea în septembrie.  Însă, pentru a deveni funcționar european, a început un nou concurs în 2006, organizat de Oficiul European de Selecție a Personalului (EPSO). Timp de mai bine de un an au urmat testările, iar în noiembrie 2007 a fost anunțata că a reușit. Așa a obținut un post sigur în Parlamentul European. Astăzi, româncă are multe responsabilități administrative, printre care și conferințele pentru grupurile de vizitatori din România la Parlamentul European. Annual, susține în jur de 150 de conferințe pentru grupurile de vizitatori, ceea ce înseamnă că aproximativ 6.000 de români au ocazia de a află mai multe despre această instituție. Parlamentul European primește anual aproximativ 300.000 de vizitatori, din toate țările membre, dar și din afară acestora. Vizita la Parlamentul European este o experiență unică, nefiind vorba de o vizită ghidată a clădirii, ci de o oprtunitate de a află mai multe despre modul în care se lucrează aici, care sunt competențele acestei instituții, cum ajungem să avem legislație european, etc.  Vizita este gratuită, atât pentru grupuri, cât și pentru vizitatorii individuali. În ceea ce privește remunerația unui funcționar european, aceasta poate porni de la 2.000 de euro pentru un asistent și poate porni de la 4.000 de euro pentru un administrator.