Timp de mai bine de trei secole şi jumătate, o enigmă a aprins imaginaţia pasionaţilor de matematică din toată lumea. O ecuaţie aparent simplă, care încape pe o jumătate de rând, a fost, cu siguranţă, una dintre faimoasele problema rămase nerezolvate din istoria matematicii. Povestea ei e relatată într-o carte extraordinară. Despre ceea ce a ajuns să se numească, simplu, „marea teoremă a lui Fermat“ s-au scris cărţi întregi; faimoasa problemă a fost men
Timp de mai bine de trei secole şi jumătate, o enigmă a aprins imaginaţia pasionaţilor de matematică din toată lumea. O ecuaţie aparent simplă, care încape pe o jumătate de rând, a fost, cu siguranţă, una dintre faimoasele problema rămase nerezolvate din istoria matematicii. Povestea ei e relatată într-o carte extraordinară.
Despre ceea ce a ajuns să se numească, simplu, „marea teoremă a lui Fermat“ s-au scris cărţi întregi; faimoasa problemă a fost menţionată în seriale de televiziune ca „Star Trek“ şi „The Simpsons“, a fost subiectul a două filme documentare, unul dintre acestea produs de BBC, şi, din 1908, a făcut obiectul unui premiu de 100.000 de mărci germane, sumă care, dacă n-ar fi intervenit devalorizarea monedei, ar fi reprezentat astăzi aproape un milion şi jumătate de euro.
Celebra teoremă poartă numele unui magistrat francez – şi matematician amator – pe nume Pierre de Fermat, care a formulat-o pentru prima oară în 1637.
Problema e înşelător de simplă: ecuaţia xn + yn = zn nu are ca soluţii numere întregi pentru orice n număr natural mai mare ca 2. Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc poate aşa-numita „mică teoremă a lui Fermat“, în care n = 3, şi care, fireşte, afirmă că suma a două cuburi nu dă niciodată un cub perfect. (Cazul n = 2 este, desigur, bine-cunoscuta teoremă a lui Pitagora.) Eroul cărţii lui Simon Singh, fizician de formaţie, este Andrew Wiles, matematicianul englez care a descoperit primul soluţia acestei probleme, în vara lui 1993.
A fost, atunci, un moment rar întâlnit: Wiles a devenit peste noapte o celebritate internaţională. Despre descoperirea soluţiei uneia dintre cele mai dificile probleme formulate vreodată, soluţie pe care puţini o credeau posibilă, s-a scris în New York Times şi Le Monde (pe prima pagină), s-a vorbit la CNN, iar autorul demonstraţiei a fost intervievat de People şi de Oprah Winfrey.
Primul best seller despre matematică
Cartea lui Singh, la rândul ei, a fost un bestseller internaţional; a fost, de asemenea, prima carte despre matematică ajunsă în vârful topului celor mai bine vândute cărţi din Marea Britanie, patria lui Andrew Wiles, şi pe bună dreptate. În ciuda aparenţelor, este realmente o carte pasionantă, care se citeşte pe nerăsuflate.
Povestea unei ecuaţii, începută în Grecia antică, odată cu Pitagora, traversează în volumul lui Singh câteva secole şi e presărată de nume ilustre – de la Euler şi Gauss până la Dirichlet şi Galois – şi destine dedicate unei singure obsesii: găsirea unei soluţii corecte, fie a ecuaţiei lui Fermat, fie a unora înrudite cu aceasta. Paul Wolfskehl, industriaşul german care a instituit premiul de 100.000 de mărci, a renunţat să se sinucidă, descoperind, chiar în noaptea în care a vrut să se împuşte, o eroare într-una din încercările anterioare de a demonstra problema.
Alţii, ca Leonhard Euler, cel mai prolific matematician din toate timpurile, au trăit toată viaţa cu obsesia acestei teoreme. Gauss s-a ferit să o atace direct, iar Wiles însuşi a avut nevoie de şapte ani de muncă solitară pentru a găsi soluţia. Povestea Marii teoreme a lui Fermat merita o carte pe măsură.
Best seller
Editura Nemira 256 pagini
PREŢ: 19,90 LEI
Editura Humanitas 184 pagini
PREŢ: 17 LEI
Editura Polirom 240 pagini
PREŢ: 17,50 LEI
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII
Una dintre ultimele mele lecturi a fost o carte în aparenţă uşoară, menită să rupă într-un weekend tensiunea unei săptămâni bulversante: „Diavolul se îmbracă de la Prada“, a scriitoarei americane Lauren Weisberger. Titlul uşor provocator m-a făcut să o aleg în librărie, într-o oprire rapidă pentru a-mi împrospăta provizia de cărţi, înainte să-mi continui drumul de sfârşit de săptămână către un sat de munte. Copertele viu colorate şi numele unei femei în dreptul autorului promiteau o lectură spumoasă, nesolicitantă, strecurată printre alte activităţi de weekend. Şi totuşi alte astfel de activităţi n-au mai avut loc. „Diavolul se îmbracă de la Prada“ m-a prins definitiv în paginile ei; este o carte antrenantă, care m-a transformat în prizonieră, cufundându-mă într-o lume pe care nu o cunoşteam, plină de strălucire aparentă, în umbra căreia creşteau pronunţat umilinţe, frustrări, ambiţii şi orgolii înspăimântătoare, o dezumanizare ce-mi aducea aminte de o altă carte a anilor ‘70, „Drumul spre înalta societate“, cu personaje proiectate în alt spaţiu şi alt timp, dar cu aceeaşi îndârjire de a ajunge în vârf, indiferent de preţul plătit. Înaintând în poveste, recunoşteam momente şi personaje ale cotidianului local, care ocupă scena României de azi şi la a căror evoluţie asistăm cu toţii, mirându-ne, judecând sau simţindu-ne lezaţi în sensibilitatea noastră de oameni obişnuiţi. Centrul de referinţă al cărţii este revista mondenă „Runway“, un brand strălucitor al New Yorkului, care modifică destine, înalţă oameni pe piedestale sau îi coboară în cea mai adâncă deznădejde.
Temuta Miranda Priestly, redactorul-şef, conduce cu o mână de fier destinele revistei, înfrângând sufletele celorlalţi, dar şi propriul său suflet. Comentatorii cărţii au observat aluzia transparentă la celebra revistă „Vogue“, unde Lauren Weisberger a lucrat ca asistentă a editorului-şef Anna Wintour, poreclită în mediile mondene newyorkeze, cu un savuros calambur provocat de asemănarea dintre numele ei şi cuvântul englezesc „winter“ (iarnă), „Nuclear Wintour“. Eroina – şi cea care povesteşte -, Andrea Sachs, asistă la frământările zilnice din evoluţia întregii intrigi, dar şi la cele ale personajelor cărţii. Asemeni lui Nick, naratorul lui F. Scott Fitzgerald din romanul „Marele Gatsby“, îşi implică propria viaţă în vieţile celorlalţi, cade în capcana Mirandei, uniformizându-se între invizibilii slujbaşi ai temutei sale şefe, ca apoi să se aşeze, inteligent, pe poziţia favoritei.
Aceeaşi inteligenţă, dar şi o întoarcere la valorile adevărate, o salvează de la pierderea în derizoriu pe care o trăiesc mărunt alte prezenţe din carte şi o conduc pe Andrea Sachs la alegerea sa finală, de a părăsi, în inima Parisului, lumea strălucitoare, dar fără conţinut, construită de Miranda, contrazicându-i decisiv „valorile“ şi, în cele din urmă, învingând-o pe fosta ei şefă. Cartea este o confruntare a valorii şi a non-valorii întruchipate în personajele Miranda şi Andrea Sachs, în jurul cărora gravitează nenumăraţi alţi oameni, unii cu destine ucise, alţii încrezători în ei înşişi, deci cu viitor. O lectură în aparenţă uşoară, care ne îndeamnă însă la meditaţie.