Cel mai bun lucru ce i se poate întâmpla țării noastre este să poată fi descoperită, fie că este vorba despre tradiții, locuri pline de istorie, mâncare sau obiceiuri din diferite zone, ele trebuie duse mai departe din generație în generație. Esența care conturează povestea.
Căci, pe lângă produsele despre care vom vorbi mai jos, Via Profi ne-a oferit ocazia să aflăm povestea din spatele fiecărui om aflat în acest proiect. Producătorii locali sunt ajutați, astfel, să se facă cunoscuți și să poată împărtăși cu un public cât mai larg munca pentru care, pot spune, că „și-au sacrificat” viața.
Sănătate din plante
În prima zi în care am avut două opriri am ajuns în comuna Dânza, județul Dâmbovița unde am fost primiți de Marin Constantin și frumoasa sa familie. Acesta a pus bazele împreună cu ajutorul fiecărui membru al familie (soția sa Ana-Maria Marin și cei doi fii ai lor care sunt foarte implicați și muncesc din plăcere) unui adevărat imperiu al plantelor.
Ceea ce au ei special este faptul că pot crește orice fel de plantă, de la banalele roșii până la soiuri exotice de banane, trandafiri sau caramel chinezesc. Aici, odată ce intrați pe poarta curții veți vedea munca de-o viață a unor oameni care și-au dedicat tot timpul plantelor.
Totul a început de la dorința de consuma goji, în urmă cu 11 ani când Ana-Maria era însărcinată cu primul lor băiat. Pe acea vreme, era foarte greu să găsești goji și dacă reușeai prețurile nu erau unele foarte prietenoase, așa că aceștia și-au crescut singuri plantele.
Ulterior, ani mulți mai târziu, familia Marin nu doar că a devenit o sursă de goji în România, ci oferă oamenilor cunoștințele lor despre tot felul de plante și pun la dispoziția tuturor pasiunea lor pentru acest domeniu.
Grandma’s Delights
La 60 de kilometri distanță, am ajuns la a doua locație. În comuna Priboiu, acolo unde se află o mică fabrică care produce minuni, și nu exagerez, ceea ce iese din mâinile acestor tineri este minunat. Ei, pe numele lor Theodora (25 ani) și Teodor (26 ani) au ales viața de la țară și procesează prin cele mai naturale, calitative și sănătoase moduri fructe și legume, de asemenea, produc și uleiuri presate la rece din 100% semințe.
Aceștia sunt absolvenți de științe economice, poate acesta este un motiv pentru care afacerea pe care o conduc prosperă de la an la an, sau pur și simplu oamenii au încredere în munca lor. Ambele variante sunt valabile.
Aceștia folosesc o tehnologie de ultimă generație care îi ajută foarte mult în ceea ce privește gustul și calitatea produselor create, cât și timpul de procesare, spre exemplu, un gem cu acest robot este gata în 15 minute.
Fructele și legumele sunt procesate în vid, într-un mediu steril, la o temperatură de sub 100 grade Celsius, motiv pentru care produsul finit își păstrează toate mineralele, vitaminele și antioxidanții.
Întreaga știre pe Infofinanciar: În căutarea producătorilor locali din România! Via Profi păstrează vie tradiția culinară din țară – Infofinanciar