S-a inspirat Headvertising din creatia TelecomAsia? – ne-a sarit inima din loc. serban Alexandrescu, Creative Director la Headvertising, neaga banuiala noastra, sustinand ca „initial am scris sapte concepte, din care doua au fost aprobate pentru a fi dezvoltate. Aceste doua directii au fost exploatate de trei copywriteri. Finalmente, clientul a ales o pereche care ii reprezenta cel mai bine brieful: acum e usor sa suni acasa”. Conform lui Alexandrescu, in campania Connex Family spotul de pre-paid se adresa mai degraba tinerilor, aceasta motivand si aparitia unui tanar care isi suna parintii pentru a-i intreba tot soiul de nimicuri. „Spotul de post-paid trebuia sa fie complementar cu primul, dar sa fie „serie” cu el. De aceea, personajul era de asta data femeie, nu barbat, era mai in varsta si era mai „business”. si pentru ca tocmai ne folosisem de CFR in primul spot, pentru a sugera instantaneu departarea de casa, in al doilea spot am plasat actiunea pe un aeroport”, spune Alexandrescu. In brief, clientul a cerut ca executia post-peid sa fie emotionala, spre deosebire de pre-paid, care trebuia sa fie comic. „Logica ne spune ca putem avea „emotii” cu sotul ei, dar e mai mult ca sigur ca are si el mobil, moment in care nu mai e rentabil sa-l suni pe fix, precizeaza serban Alexandrescu. Puteam avea „emotii” cu parintii ei, dar directia asta fusese folosita comic in spotul pre-paid.” Asadar, pentru cei de la Headvertising, ramasese de folosit sunatul „acasa” la copii. Dar ei au intampinat o problema, pentru ca propunerea lor initiala era centrata pe copilul caruia i se spune o poveste, la culcare. Pentru ca era oarecum apropiat de un spot francez in care un copil era adormit de mama care ii canta cantecele de leagan la telefonul mobil, Headvertising a decis sa mute „greutatea” povestii pe mama. „Ulterior, aveam sa-mi aduc aminte ca aceasta directie e arvunita, tocmai de catre spotul la videotelefon la care va referiti”, marturiseste Alexandrescu. Agentia a discutat cu clientul despre faptul ca, aparent, toate potecile „normale” in comunicarea categoriei sunt ultrabatatorite, prezentandu-i asemanarile cu spoturile pe care si le aminteau publicitarii de la Headvertising. „Am luat in calcul si o eventuala abordare emotionala a relatiei cu parintii, dar precedentul era si mai faimos: o celebra campanie, BritishTelecom, isi aminteste seful de la Headvertising. Atunci am convenit ca respectarea naturala a briefului era primordiala. Decat sa fim originali cu orice pret, punand-o pe biata femeie sa-i citeasca soacrei „vanzari-cumparari” de pe o hidrobicicleta, am preferat sa fim clasici si sa-i citeasca copilului sau povesti pe un aeroport. N-o sa ne punem la masina roti patrate pentru ca ceilalti le au rotunde. Asta e o categorie in care brieful bate festivalul”, a conchis Alexandrescu.
Povesti de adormit copii spuse din aeroport
6 martie 2003, 12:00
Ultima modificare în 6 martie 2003, 14:00
S-a inspirat Headvertising din creatia TelecomAsia? - ne-a sarit inima din loc. serban Alexandrescu, Creative Director la Headvertising, neaga banuiala noastra, sustinand ca "initial am scris sapte concepte, din care doua au fost aprobate pentru a fi dezvoltate. Aceste doua directii au fost exploatate de trei copywriteri. Finalmente, clientul a ales o pereche care ii reprezenta cel mai bine brieful: acum e usor sa suni acasa". Conform lui Alexandrescu, in campania Connex Family spotul de pre-pai
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Ordonanta nr. 37, din 30 ianuarie 2003, pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii
- Ce n-a vazut Parisul: investitori romani
- Asiguratorii platesc bani grei la doctor
- Hotarare nr. 22, din 16 ianuarie 2003, pentru abrogarea unor dispozitii legale, precum si pentru modificarea si completarea unor metodologii contabile si fiscale
- Bursa, pe valuri pluteste usor
- Salariatii ii trantesc usa in nas patronului
- Cand Naumovici se jura ca nu fura mai mult de 10%
- Cursuri CODECS Business School
- Curier
- O afacere dedicata in exclusivitate barbatilor