Trăim cu toţii într-o mare minciună! Da, absolut toţi ne-am obişnuit de-a lungul timpului să minţim. Numim asta supravieţuire, şi, ceea ce este mai trist, ăsta-i singurul adevăr pe care-l cunoaştem.  Noul ministru de finanţe, Darius Vâlcov, ne-a făcut cadou un nou proiect de Cod fiscal.

Prevederile propuse pot să entuziasmeze pe oricine. Principiile după care este acesta construit sunt corecte. Scopul declarat – creşterea economică – este o şansă reală pentru România. Există chiar un studiu de impact (cam optimist, dacă mă întrebaţi) care arată la ce ne-am putea aştepta în cazul în care măsurile trecute alb/negru în comunicatul de presă ar vedea şi lumina Monitorului Oficial. Şi, totuşi, ceva lipseşte. Ceva esenţial, sesizat atât de FMI, cât şi de toţi oamenii responsabili din mediul de afaceri. Cum se vor putea pune în practică bunele intenţii din spatele acestui proiect?

Există în ţară noastră doi indivizi care au avut şansa reală să pună România pe șinele către progres. Amândoi au eşuat lamentabil. Primul se numeşte Traian Băsescu. (Nu insist aici pe greşelile fostului preşedinte, există oameni care numai cu asta s-au ocupat zece ani de zile.) Cel de al doilea cetăţean care putea să facă o treabă grozavă este actualul prim-ministru, Victor Ponta. Pare că el nu a fost încă trecut pe linie moartă de cursul istoriei. Îmi este greu să cred, însă, că salvarea ar putea să-i vină dintr-un dosar cu câteva sute de pagini pregătit cu bune intenţii de actualul ministru de finanţe după ce, vreme de aproape trei ani, premierul s-a ocupat cu exact opusul. Mai precis, după ce s-a apucat să mărească taxe peste noapte, să joace leapşa cu investitorii străini, să arunce banii pe măsuri sociale şi să devină amnezic atunci când a fost vorba de investiţii, Victor Ponta pare că şi-a găsit brusc dioptriile potrivite cu care să privească economia, astfel încât să o şi înţeleagă.

Din păcate, realitatea tristă a celor aproape trei ani de proastă guvernare nu poate fi anulată cu câteva sute de pagini de promisiuni. Este ca şi cum ar încerca să elimine sărăcia trăgând salve de artificii. Poate se vor găsi destui care să-l mai creadă, dar dintre aceştia nu vor face parte nici cei din Comisia Europeană, nici partenerii lor din FMI. Iar fără un consens cu cele două instituţii sus-menţionate, noul Cod fiscal nu poate să aducă decât haos. Există două metode de a ajunge la progres: fie prin evoluţie, fie printr-o revoluţie. Evoluţie (în mare măsură se poate numi, de fapt, involuţie) este ceea ce a arătat guvernarea Ponta până acum. Cârpirea bugetului prin măsuri haotice şi sacrificarea oricărui plan coerent de creştere pe altarul baronilor de partid este tot ce s-a întâmplat. Revoluţie ar fi implementarea noului Cod fiscal. Lucru care nu se va putea face pe final de mandat, precum un magician care scoate iepuri albi din joben. Ar fi nevoie şi de funcţionari competenţi, de un aparat de stat care să nu fie dominat de corupţi şi rubedeniile acestora, de miniştri cinstiţi şi curajoşi. Or, aşa ceva nu se poate cu oamenii de azi, care au salarii de mizerie, în timp ce rudele lor apropiate se lăfăie – ne facem că nu înţelegem prin ce minune – în limuzine şi vile de lux.

Doar atunci când vom accepta că în fruntea ţării trebuie să stea doar oameni cinstiţi şi foarte bine plătiţi, vom putea să ne bucurăm de o reforma reală. Pâinea din protecţie socială şi circul oferit azi la televizor de către DNA nu sunt de ajuns. Iar miniştrii cu salarii sub o mie de euro vor fi permanent la mâna celor bogaţi şi corupţi. Sistemul va merge mai departe.
 

CLAUDIU ȘERBAN,
Director editorial Capital