Majoritatea discuţiilor pe care le aud zilele astea sunt despre viitorul preşedinte. Scenariile despre viitor sunt favoritele mele. În primul rând, am constatat că oamenii se axează pe discursul negativ. De ce nu e bun Iohannis, de ce nu e bun Ponta… Inutil să menţionez că argumentaţia e mai mereu emoţională şi lipsită de orice ancoră în fişa postului de preşedinte. Logica, dacă e să-i spunem aşa fără să se supere Aristotel, este legată de cele mai multe ori de teorii ale conspiraţiei, de la „masoneria mondială“ şi „ce vor americanii“ până la subteranele penale ale vieţii de partid şi furturile masive de voturi. Iar viitorul preşedinte are când imaginea unui om lipsit de orice putere în faţă Sistemului, când pe cea de atotputernic, capabil să înfrângă orice instituţie a statului de drept. Personal, cred că viitorul numărul unu în stat poate să se plaseze oriunde pe scala dintre Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, în funcţie de o mulţime de factori ce ţin de alcătuirea să lăuntrică şi de presiunea grupurilor de interese din jur. Şi mai cred că unul dintre principalele răspunsuri pe care ar trebui să-l dea în faţă naţiunii este cum va influenţă rezolvarea problemei bugetului de stat pentru 2015. Fiindcă e buba mare acolo. Probabil că vom ajunge, în binecunoscutul stil PSD, să aflăm bugetul abia prin primăvară, la cinci-şase luni după ce orice firma respectabilă îşi ştie previziunile şi ţintele pentru exerciţiul financiar următor.
Se estimează că lipsesc peste 10 miliarde de lei pentru ca veniturile minus cheltuielile să dea o cifra negativă care să se înscrie în deficitul bugetar agreat cu UE. Iar pe ordinea de zi a viitorului conducător se vor afla, în capul listei negocierilor politice, împărţirea de funcţii şi stipendii, închisul gurilor care ţipă după răsplată, după contribuţia la marea victorie din alegeri, şi abia apoi situaţia economică a ţării. Deci, nu interesează pe nimeni bugetul pe 2015, în afara câtorva economişti şi a altor câţiva entuziaşti ai gândirii logice. Totuşi, cum credeţi că vor fi acoperite găurile din buget? Va scădea noul guvern cheltuielile statului? Va elimina evaziunea fiscală? Va accesa fonduri europene cu care va porni importante lucrări de infrastructură, care să dea un balon de oxigen economiei? Chestiile astea sunt greu de făcut. Presupun multă muncă pe care cei puternici şi ajunşi, în sfârşit, la destinaţia din visele lor umede sigur nu-şi vor dori să o facă. La ce bun atâta efort, atâtea broaşte înghiţite, atâtea nopţi nedormite în campania electorală dacă nu-ţi poţi savura apoi victoria la o agapă cu prietenii politici? Nu-i mai uşor să fie mărite din pix nişte taxe? În felul ăsta, fişierul Excel se va regla frumos, ţinta de deficit va fi atinsă, teoretic, iar electoratul n-o să mai aibă ce să facă, fiindcă alegeri mai sunt abia peste doi ani.
Şi tare mi-e teamă că o să ne întoarcem un picuţ în timp şi vom începe să ne facem rost de nişte tabele de la finanţe ca să învăţăm cum să ne calculăm impozitul pe salariu, cu trepte progresive, să moară de ciudă „bogaţii“ care câştigă peste o mie de euro pe lună prin muncă cinstită şi cu toţi banii pe cartea de muncă. Credeţi că exagerez? Mai gândiţi-vă o dată!
Claudiu Șerban,
director editorial, Capital
