Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în calitate de membru al Asociației Camerelor de Comerț Europene (EUROCHAMBRES), evaluează pozitiv rezultatele consultărilor realizate de către această instituție, cu privire la “Recomandarea Consiliului privind restricția temporară a călătoriilor neesențiale în UE și posibila ridicare a acestor limitări”, adoptată la 1 februarie, la propunerea Comisiei Europene.
În cadrul consultărilor, s-a semnalat faptul că multe companii din sectorul transporturilor întâmpină reale probleme cu privire la normele aplicate în mod inegal în statele membre ale Uniunii Europene (UE). Astfel, transportatorii se confruntă cu proceduri administrative excesive în privința documentelor ce necesită traducere, timpi de carantină fluctuanți, lipsă de acces la documente oficiale, regulile neinteligibile și culoarele verzi aglomerate din cauza măsurilor aplicate în mod disproporționat la frontierele interne.
Eliminarea actualei diversități de reguli reprezintă o garanție pentru buna funcționare și siguranța juridică a întreprinderilor. CCIR a înaintat, în acest sens, Prim-ministrului României, Florin Cîțu concluziile rezultate din consultările desfășurate de EUROCHAMBRES pe acest subiect și solicită o analiză riguroasă din partea Guvernului României cu privire la problemele semnalate, întrucât guvernele naționale sunt actorii care pot realiza de facto acest lucru printr-o coordonare sporită.
De asemenea, în cadrul consultările demarate de EUROCHAMBRES, au fost evidențiate reclamațiile companiilor din țările vecine, ale căror angajați care călătoresc în UE trebuie să prezinte un nou rezultat negativ COVID-19 la fiecare punct de trecere al frontierei în interiorul spațiului comunitar. Aceste obstacole au un impact direct asupra comerțului intra-european și fac dificilă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către companii. Recunoașterea reciprocă a testului rămâne, totuși, un aspect important.
CCIR: Aceste restricții afectează inclusiv firmele românești
„CCIR se alătură poziției EUROCHAMBRES și pledează pentru o abordare mai uniformă a măsurilor naționale care vizează restricționarea călătoriilor neesențiale în UE. Drept urmare, sprijinim excepțiile de la restricțiile de călătorie pentru transportatori și lucrătorii transfrontalieri prevăzute în Recomandarea Consiliului.
Astfel, angajații din sectorul logistic, în special șoferii, ar trebui să poată reveni acasă fără a risca să fie plasați în carantină sau să prezinte rezultate negative ale testelor.
Mai mult decât atât, pentru a reduce birocrația în perioadele de pandemie, considerăm oportun emiterea unui certificat de călătorie uniform la nivelul UE, care să includă o traducere în toate limbile UE și care să fie valabil pe o perioadă suficient de lungă”, se arată în scrisoarea transmisă prim-ministrului României, semnată de președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.