Poziția Tesla pe piață, impulsionată masiv după victoria lui Trump. Ce perspective are industria auto din Germania, aflată deja sub presiune?

Tesla

SURSA FOTO: Dreamstime

În vreme ce industria auto din Germania trece prin momente dificile, poziția Tesla pe piață este masiv schimbată după ce Donald Trump a obținut un nou mandat la Casa Albă, investitorii înțelegând potențialul companiei lui Musk și împingând cotațiile acțiunilor la un nivel mai mult decât generos, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale.

Poziția Tesla pe piață, impulsionată masiv după victoria lui Trump

Producătorii auto din Germania trec printr-o etapă complicată, având în vedere că vânzările pe piața internă sunt în scădere, iar mașinile sunt mai puțin solicitate pe plan internațional, ceea ce poate afecta perspectivele pentru 2025 ale acțiunilor acestor companii.

Prin urmare, Volkswagen se gândește serios să închidă câteva dintre fabricile sale din Germania, ceea ce ar pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă.

În urmă cu aproape șapte ani, situația arăta complet diferit. La acea vreme, capitalizarea de piață a Tesla era de aproximativ 59 de miliarde de dolari americani (echivalentul a aproximativ 50 de miliarde de Euro la acea vreme), iar cea a Volkswagen era de aproximativ 73 de miliarde de Euro.

În prezent, capitalizarea de piață a producătorului este de aproximativ 46 de miliarde de Euro, iar cea a Tesla este echivalentul a 860 de miliarde de Euro.

Volkswagen este amenințată cu închiderea uzinelor, în vreme ce Teslape de altă parte, a raportat recent cifrele pentru cel de-al treilea trimestru fiscal și se așteaptă să livreze peste 500.000 de vehicule în trimestrul al patrulea. În același timp, directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat analiștilor de pe Wall Street că „acționează conform cunoștințelor și convingerilor sale și estimează pentru 2025 o creștere a vânzărilor de vehicule între 20% și 30%”.

În plus, Tesla a raportat un „free cash flow” de 2,74 miliarde USD pentru ultimul trimestru fiscal, ceea ce înseamnă că Tesla are acum la dispoziție un sold de numerar de peste 33 de miliarde dolari, punctează analiștii XTB.

Totuși, vânzările au fost stimulate prin reduceri de prețuri și oferte precum finanțarea fără dobândă, în special în China, regiune care a contrabalansat încetinirea din Europa și SUA.

Poziția Tesla pe piață, impulsionată după alegerile din SUA

Acum, după alegeri, însă, poziția Tesla este masiv schimbată. Investitorii au înțeles potențialul și au propulsat acțiunile cu 15% în prima sesiune, și cu încă 3% în a doua, ducând cotațiile aproape de 300 dolari, nivel găsit abia în septembrie 2022, subliniază Claudiu Cazacu.

Pe de o parte, taxele vamale impuse Chinei ar însemna volume mai mari pentru Tesla pe piața locală, și aici nu este vorba doar de automobile, ci și de divizia de baterii și acoperișuri solare. Pe de altă parte, e de presupus că pentru Musk, unul din cei mai mari donatori în campania lui Donald Trump, viteza de autorizare a unor noi proiecte și tehnologii va oglindi, măcar în parte, entuziasmul său din campania electorală.

Tesla se confruntă de asemenea cu mai multe investigații la adresa sistemului său denumit ”Full Self-Driving”, vizând aproape 2,4 milioane de autovehicule produse între 2016 și 2024. Riscul unei decizii foarte costisitoare financiar a fost, se pare, re-evaluat de către investitori, punctează consultantul de strategie XTB România.

În plus, nu este clar dacă Musk va primi o funcție de conducere într-un departament guvernamental nou creat, al eficienței guvernamentale (DOGE). O astfel de măsură ar solicita și mai mult bugetul de timp al liderului Tesla, dar ar putea însemna un beneficiu major în privința fluidității punerii în practică a proiectelor sale de amploare, de la domeniul spațial la cel al comunicării prin satelit, bateriilor și conducerii autonome.

Divergența dintre titlurile Tesla și cele ale producătorilor germani din acest an ar putea fi susținută în anii noului mandat ai președintelui Trump. Aceasta nu ar exclude, însă, ajustări episodice, naturale pe burse, mai ales dacă traderii vor reîntâlni mesajele din primul mandat al președintelui cu efecte ample pe piețe postate acum pe X, fostul Twitter.

Claudiu Cazacu / SURSA Foto: XTB România

Acțiunile VW și BMW nu sunt deloc roz

După ce Tesla, la recentul eveniment Robotaxi a stimulat imaginația cu Cybercab-ul care se conduce singur și cu robotul umanoid Optimus, unii dintre cei mai inteligenți absolvenți de la cele mai bune universități din lume ar putea vedea drept aspirațional un loc de muncă în această companie.

Totuși, pe segmentul mașinilor electrice, lucrurile nu merg atât de rău pentru producătorii auto germani, în comparație cu rivalii lor americani. Deși cele mai recente cifre ale Grupului Volkswagen din Wolfsburg arată că înmatriculările noi de modele ID au scăzut cu 23%, la 42.590 de unități, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit KBA (autoritatea federală germană responsabilă cu înmatriculările), Tesla a înregistrat o scădere și mai drastică.

Scăderea în cazul Tesla a fost de 42%, la 29.847 de unități, cifră apropiată de cea înregistrată de BMW, cu 29.578 de noi înmatriculări. BMW a reușit chiar să crească numărul de prime înmatriculări cu 30% în primele trei trimestre ale anului 2025. Piața de automobile electrice a scăzut în septembrie în Franța cu 11,1%, în Italia cu 10,7% și în Germania cu 7% în septembrie. Spania a înregistrat un salt de 6,3%.

Performanța relativă față de Tesla nu e un motiv de bucurie

Având în vedere concurența puternică și vânzările slabe din China, scepticismul prevalează atunci când vine vorba de perspectivele acțiunilor producătorilor auto germani. De exemplu, estimările pentru acțiunile Volkswagen sunt departe de a fi pozitive. Pe lângă brandul VW, și profitul în cadrul mărcii Audi a coborât cu 91%, sau 1,07 miliarde de Euro, în urma costului de restructurare a fabricii din Bruxelles, arată Claudiu Cazacu.

Nu este exclus ca, în cadrul trendului descendent, în următoarele douăsprezece luni, să vedem presiune pe cotații spre zonele atinse în episodul de panică generat de pandemie în 2020, deși e greu de presupus că vor fi atinse din nou minimele în jurul valorii de 50 de euro.

Nici pentru acțiunile BMW lucrurile nu mai par atât de roz. După ce prețul a fost aproape de maximul istoric în martie, valoarea a scăzut acum cu mai mult de 40% din vârf și se tranzacționează la valori întâlnite abia în anul pandemiei.

Atât rezultatele financiare, cât și perspectivele taxelor vamale ce ar putea fi impuse de noua administrație SUA presează pentru moment titlurile producătorilor germani. Investitorii se pot întreba la un moment dat cât din veștile negative sunt reflectate în cotații, dar pentru moment semne de revenire susținută nu sunt detectabile, subliniază consultantul de strategie XTB România.

Mercedes Benz se descurcă bine, în ciuda crizei

Acțiunile Mercedes Benz rezistă bine și au coborât cu „doar” 16,7% pe parcursul anului, poziționându-se mai bine decât rivalii din Wolfsburg sau München. Cifrele publicate recent de compania din Stuttgart merită analizate. Vânzările de automobile au scăzut cu aproximativ 1%, iar cifra de afaceri cu aproximativ 2%, principalul motiv fiind vânzări slabe în sectorul „vehiculelor de vârf”, cu o scădere de aproximativ 12%, în principal din cauza scăderii vânzărilor de mașini de lux în China.

Guvernul chinez a anunțat în această dimineață o suplimentare de 6 trilioane de yuani (aproximativ 840 miliarde de dolari) a finanțării pentru autoritățile locale, oferind un impuls pozitiv pentru economia chineză ar putea avea impact bun asupra Mercedes Benz și asupra cifrelor sale de vânzări, adaugă Claudiu Cazacu.

Având în vedere acest context, acțiunile Mercedes Benz merită luate în calcul ca o diversificare importantă a portofoliului de investiții pe sectorul „automobile”, pentru 2025, chiar dacă Tesla oferă, deocamdată, perspective mai atractive.

Tesla nu numai că este în poziție foarte bună pentru ”răvășirea” sectorului e-mobilității în segmentul „condusului autonom”, dar și divizia Tesla Energy, în special, ca motor al vânzărilor și al rentabilității, este probabil să servească drept combustibil pentru trendul acțiunilor până în 2025.

Divizia Tesla Energy a obținut o marjă brută de profit de 30,5% în ultimul trimestru, iar Tesla presupune că acest segment și marja brută de profit se vor dubla până la sfârșitul anului.